Deschideți bisericile!

COMUNICAT

Asociația ROST solicită autorităților să ridice interdicția privitoare la participarea credincioșilor la slujbele Bisericii.

Românii credincioși au nevoie, în egală măsură, atît de hrană și îngrijire medicală, cît și de întărire sufletească, de spovedanie și împărtășanie și de trăirea unor sărbători religioase în comunitate.

Noi, creștinii, credem că nu există tămăduire trupească fără vindecare duhovnicească și că tratamentul medical este neputincios în absența ajutorului lui Dumnezeu. Avem convingerea că rugăciunea poate atrage Harul Domnului și opri pandemia.

Sîntem în pragul celei mai mari sărbători de peste an: Învierea Domnului. În numele cărui bine sîntem opriți să luăm lumină și să cîntăm împreună ”Hristos a înviat!”?

Slujba de Înviere nu s-a mai ținut cu bisericile goale din vremea ciumei (sec. al XVIII-lea), cînd totuși era vorba despre cu totul altceva, iar medicina era departe de ce este azi. Nici măcar sub regimul comunist nu s-au închis bisericile de marile sărbători. Nu e posibil ca, într-un regim democrat și în condiții de igienă mult superioare, frica de boală să ne oprească la ușa bisericii. Și dacă este să rămînem în case de teamă, măcar să fie alegerea noastră.

Libertatea persoanei este sacrosantă. Guvernul nu poate pretinde că ne face binele cu forța. Cu atît mai puțin cu cît permite ca numeroși cetățeni să umple magazinele, clădirile de birouri, liniile de producție care au rămas în funcțiune, mijloacele de transport în comun, gările și autogările și, de cîteva zile, aeroporturile – de pe care mii de români pleacă să muncească în agricultura altor state. În aceste cazuri nu există pericolul de molipsire? De ce e mai periculos să fii prezent la o slujbă religioasă, dacă păstrezi aceleași reguli de distanță socială și de protecție ca și în celelalte situații în care te afli într-un loc cu mai multe persoane?

Biserica a acceptat dispozițiile ordonanțelor militare, pentru a nu crea dezordine și discordie în societate și pentru a nu-i expune pe clerici și mireni sancțiunilor dictate de guvern. Acum, ca și în alte în repetate rînduri, Biserica a dovedit că este capabilă de o disciplină exemplară și în stare să gestioneze situații dificile.

Fără îndoială, Biserica va putea să asigure condițiile sanitare necesare, pentru ca la slujbele ei să poată participa un număr de persoane, fără risc de îmbolnăvire. Care sînt argumentele pentru care este oprită de la misiunea sa? Biserica este pentru credincioși, iar dacă lipsesc credincioșii, este ca și cum unui om i-ar rămîne numai capul și i-ar lipsi trupul.

Biserica Ortodoxă Română, cel puțin, este pregătită și pentru situația în care nu va fi lăsată să slujească de Florii și de Paște în prezența enoriașilor. Dar măsurile luate de ea, de nevoie, nu pot, nici pe departe, să suplinească neîmpărtășirea de către credincioși cu harul slujbelor, nici să mîngîie suficient oamenii pentru că se lipsesc de două sfinte taine fără de care creștinul este ca și mort duhovnicește (mărturisire și cuminecare), nici să astîmpere dorul românilor de a-l întîlni pe Dumnezeu la El acasă.

Am fost informați însă că pînă și aceste măsuri sînt blocate de unele autorități. Într-o comună din Timiș au fost interzise spovedania și împărtășania bolnavilor la domiciliu, împărțirea ”Paștilor” în locuri special amenajate, împărțirea de ramuri de finic sfințite, ducerea Luminii Sfinte, prin voluntari, la casele credincioșilor etc. (Vezi documentul de mai jos!) Cu ce drept? În numele cărei rațiuni? Astfel de atitudini se vor răspîndi mai repede decît virusul, prin ateii cu program, care ocupă funcții și demnități în statul român. Trebuie oprite din fașă.

Așadar, guvernanți, redeschideți bisericile!

Lăsați lumina lui Hristos să ajungă la noi!

 

  • Asociația ROST invită toate organizațiile civice și politice, precum și personalitățile publice care au aceeași opinie în privința deschiderii bisericilor, să intervină public în acest sens.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


5 comentarii la „Deschideți bisericile!”

  1. Sunt de acord cu voi, dar acum serios chiar in plina pandemie vreti sa ne strangem 2000 de oameni la biserica? Si Si nu imi dati exemplu Rusia si Bulgaria care una din ele are populatie tripla decat a noastra iar cealalta are de 3 ori mai putine cazuri. Au politicienii interesele lor, dar si voi nu stiu ce interese aveti. Am inteles-o cu statul marxist o stim toti, dar aici nu este cazul de asa ceva chiar nu are legatura marxismul in momentul de fata.

  2. [* Shield plugin marked this comment as „Trash”. Reason: Failed Bot Test (caseta) *]
    Are mare legatura; in Bulgaria si Georgia se tin slujbele in aer liber, acolo de ce se poate si la noi nu? Raspuns : pt ca au conducatori credinciosi! Noi ii avem pe cei pe care ii meritam, pt ca nu se poate spune la cate nenorociri s-au intamplat in tara asta dupa 89 ca meritam unii cu mult mai buni; dar macar sa ne fi votat niste romani ortodocsi ca , cred ca rade toata Europa de noi tara majoritar ortodoxa cu un luteran presedinte si un unitarian prim ministru…oricum eu as fi abolit republica dupa 90 ne-a adus numai orori de la impunerea ei pe tancurile bolsevice si pana astazi…

  3. Oricum se sta afara, slujba se tine afara – dupa cum bine stie oricine a participat la o slujba de Inviere. Dupa ce fiecare a luat lumina, unii stau la slujba din biserica – pana pe la 3-4 dimineata – dar majoritatea pleaca acasa cu lumina. Care-ar fi problema sa vina oamenii la biserica, daca pastreaza distanta si vin cu masca si manusi? Se pot inghesui sa-si dea ultimii bani din buzunar la Kaufland (Germania) sau Carrefour (Franta), acolo nu mai e pericol de contaminare, acolo e bine ca se scurg banii romanesti in buzunare straine, dar la biserica 1 leu de-o lumanare ii imbogateste pe preoti ca sa-si ia mercedesuri si contamineaza poporul cu covid. Hai sa fim seriosi, e un atac asupra crestinismului ortodox, un atac direct si brutal, caci daca statului ii era grija de sanatatea publica nu inghesuia mii de oameni in hipermarketuri si aeroporturi. Unde-i marxismul? In toate actiunile lor impotriva bisericilor si in ura abjecta a tefelistilor care injura zi si noapte Biserica Ortodoxa (pe catolici e mai greu sa-i injure pentru ca-s putini, nu au influenta aici si oricum aia depind de papa – care papa ii sfatuieste ce sa faca si ce nu iar ei se conformeaza, e alta mancare de peste decat ortodoxia). Tefelistii au ura pe ortodoxie pentru ca au ura pe romani, tot ce nu se incadreaza in principiile lor inguste trebuie injurat, intimidat, etichetat in secunda 2 dupa cum cere momentul (dusman al poporului / criminal / rasist / fascist / etc, etc) si redus la tacere. E o politica de extrema stanga, bolsevica, de care se vede treaba ca n-am scapat la Revolutie, dimpotriva, multimea capetelor seci a crescut.

Comentariile sunt închise.