Interveționismul etatist împotriva libertății individuale și economice. Bătălia viitorului

Etatovirusul

Dincolo de déjà binecunoscutul “coronavirus”, un virus mult mai periculos si mai puternic ameninta libertatea individuala si economica a indivizilor – “etatovirusul”.

Etatovirusul a ramas insuficient tratat, in ultima suta de ani. Precum o pneumonie ignorata, precum o febra la care se reactioneaza doar cu comprese, a rabufnit acum intr-un atac istoric la adresa poporului, cu potential letal din perspectivă economica, intr-o incercare fara precedent de a inrobi pe toti aceia cumpatati, harnici, productivi, cu initiativă si capabili de asumare de responsabilitati, indiferent de rolul lor in societate.

Etatovirusul nu are treaba cu cei in varsta si bolnavi. El ataca deopotriva pe antreprenori si pe angajatii din mediul privat, pe companiile acestora, pe angajatii de la stat sau pe cei care si-au incheiat viata activa din perspectiva economica. Ataca decisiv o majoritate.

Impreuna cu fratele sau degenerate, “populismul”, speculand slabiciunile actualei forme a democratiei, ale sistemului de vot, ale decuplarii monedei de etalonul “aur” si ale sistemului bancar grevat de “sistemul rezervelor fractionare”, “etatovirusul” atenteaza decisiv la libertatea individuala, economica si implicit politica a contribuabililor din mai toate partile lumii.

Romania nu face nici ea exceptie, dimpotriva, fantomele trecutului communist bantuindu-ne inca.

Regretatul Corneliu Coposu afirma vizionar, in urma cu aproape 30 de ani, ca “tragedia Romaniei poate fi aceea de a avea in viitor Frontul Salvarii Nationale si pe stanga si pe dreapta esichierului politic”.

Tragedia actuala a Romaniei este aceea de a avea promotori, cu voie sau fara de voie, ai ideologiei interventionismului etatist atat in mai toate partidele din Romania, cat si in zona sindicala, in zone ale societatii civile, dar si in anumite parti, destul de representative, ale mediului de afaceri.

Expansiunea statului in dauna libertatii si responsabilitatii individuale a generat si genereaza o dependent crescanda a multor oameni si afaceri mari de zona politica si de guverne.

Multi dintre antreprenorii prezentati ca fiind de mare succes, din multe parti ale lumii, isi bazeaza mare parte a veniturilor lor pe contractele cu statul. Sau pe subventii de la stat, adica de la contribuabili. A crescut permanent un mutant al mediului de afaceri, a crescut “capitalismul de stat”, a crescut “asistenta sociala a afacerilor”. A crescut periculos de mult dependent succesului initiativelor private de deciziile politicienilor si birocratilor.

Aliantele toxice

Indiferent daca avem de-a face cu o problema reala, cu un pretext sau cu o combinative intre acestea doua, sa decretezi “stare de urgenta” fara sa te consulti cu populatia si fara sa tii cont de dreptul fiecarui individ la a decide ce anume este important pentru el, sa inchizi afaceri, sa interzici adunarea in biserici si in parcuri, desi accepti transportul in comun sau cumparaturile la supermarket, sa promovezi panica si sa impui oamenilor sa stea cu lunile acasa – acesta nu e leadership. Instantaneu ai impactat milioane de oameni, in prima faza din mediul privat, atacandu-le fara o prea multa noima exact ceea ce ai fost theoretic mandatat să protejezi “ca stat”: Persoana, Libertatea si Proprietatea.

Avem de-a face cu un nepermis abuz de putere, care pleaca de la premisa ca persoana nu e capabila sa se gestioneze singura, sa ia decizii si sa isi assume raspunderea. Ca legea e atotputernica in detrimental persoanei, atat timp cat o persoana nu afecteaza o alta persoana, caz in care trebuie sa isi assume raspunderea. Ca legiuitorul este infailibil si nu poate gresi .Aceste premise sunt complet eronate si a considera contrariul ne plaseaza direct in stadiul de “legume”, numai bune de exploatat.

Exploatati de catre cine? De catre alianta care are tendinta de a se produce natural intr-un astfel de context: cea dintre “stat”, reprezentat de “politic”, si marile grupuri de interese de tip sindical – structuri care isi presteaza reciproc servicii. Unii facilitează avantaje competitive, printr-o supra-reglementare, care protejeaza pe ceilalti de concurenta, iar altii ușurează adunarea de voturi si bani, aceasta indiferent ca vorbim propriu-zis de sindicate, de alte grupuri minoritare de presiune sau chiar si de o anumita parte a mediului de afaceri.

Printr-un demers numit “Manifest pentru salvarea economiei”, care ar fi putut fi numit foarte bine si “Manifest pentru indatorarea Romaniei”, o parte relevanta din mediul de afaceri, cu exceptia celor putini care pot si eventual vor avea de castigat direct si mult mai usor decat din venituri “din operare”, cade intr-o capcana intinsa cu abilitate de catre mediul politic.

Abdicand de la misiunea sa naturala “de dreapta” si “pro-piata”, fara sa faca apel la dreptul individului de a decide daca, cand si in ce masura aleg sa revina la o viata economica si sociala mai normala, o parte vizibila a mediului de afaceri se alatura celor (destul de multi) care, prin natura lor, cer mereu interventionism guvernamental si bani de la stat. Il promoveaza pe acesta la statutul de “co-actionar”, cu toate ca, in mod evident, nefiind parte decat la venituri si profituri, nu si la riscurile investitionale si la eventuale pierderi, statul nu are aceste trasaturi, dimpotriva. In masura in care nu are un character anticipative si premonitoriu, avem de-a face cu o eroare strategica de pozitionare, nu doar conceptuala.

Recunoscadu-si infirmitatea produsa tocmai de calaul care l-a amputate si cerandu-i acum tot acestuia sa vina cu o “proteza” financiara pentru a putea functiona, mediul de afaceri, in marea sa majoritate, va iesi din aceasta afacere si fara bani, si fara firme, si cu imaginea afectata.

In mod natural, acesta ar fi trebuit sa pledeze pentr upiata libera, pentru libertate, pentru a lasa la latitudinea fiecarei personae decizia de revenire la o activitate economica normal si sa pledeze pentru reducerea atributii lor si implicit a costurilor statului. Adica exact pentru ceeace alti antreprenori si nu numai, intuind pericolul, au pledat in Scrisoarea Deschisa a initiativei online #hailatreaba.

Evolutiile demonstreaza ca este nevoie, mai mult ca oricand, de o reconsiderare a rolului si functiilor statului intr-o economie de piata si intr-o societate de oameni liberi si responsabili la nivel individual, rolul statului fiind acela de a apara dreptul la viata individuala, libertate si proprietate. Implicit legea nu poate fi atotputernica in detrimental persoanei, atat timp cat aceasta nu afecteaza o alta persoana.

Cât costă intervenționsimul și cine îl achită?

“Proteza” solicitata ar urma sa vina si cu un cost financiar ametitor, din bani care acum nu exista, statele traind “pe datorie”: vorbim de echivalentul a jumatate din veniturile anuale ale statului, de cost de cca 6.000 Euro per contribuabil activ, de un cost de cateva sute de mii de Euro per prezumat “salvat” de la moarte de epidemie, dar care statistic isi va pierde viata cam in aceeasi perioada de batranete si de alte suferinti. Plus costurile cu dobanzile. Inflatie, datorii, devalorizarea monedei sunt numite “efecte colaterale”. Probabil ca si diminuarea independentei economice a celor mai multi.

Aceste costuri totale se doresc a fi “socializate”, adica sa fie platite – acum sau in viitor – de “toata lumea”, in conditiile in care “proteza” se va duce directionat, in diferite proportii si numai catre unii, iar costurile vor fi suportate de fapt (si in diferite masuri) doar de catre altii. Un abonament la redistributionism de la cei multi catre cei putini, intr-un sens invers, dar cu nimic diferit de cel cerut in general de organizatiile sindicale, pro-etatiste, sau de cei cu vederi socialiste, care macar sunt consecventi in discursul lor ce construieste justificari asupririi.

Nimeni nu calculeaza cati mor in timp ce sistemul medical se focalizeaza pe “coronavirus”, nimeni nu calculeaza cati mor realmente “in plus” si “strict” de coronavirus, nimeni nu calculeaza impactul pe sanatatea viitoare a indivizilor a genocidului economic –  acum creat prin adevarate dictate de extorcare, denumite pompos “ordonante militare”.

Costul de oportunitate, consecintele neintentionate nu sunt simplu de demonstrat.

Iar “injectia de lichiditate” va genera avantaje competitive celor care au primii acces la bani, care ii vor permite sa cumpere active depreciate de aceasta criza provocata de interventionism (nu de virus) si sa devina mai puternici. Va creste statul, vor creste anumite companii, va creste averea anumitor indivizi, va creste polarizarea.Traim cea mai ampla operatiune de realocare arbitrara de capital din ultimii 30 de ani.

Lumea devine un mare “sindicat”, in care putini mai au curajul sa pledeze pentru piata libera, desi cu siguranta multi ii apreciaza importanta – dar nu vor sa riste “linsajul de imagine”, populismul nefiind usor de combatut. Va trebui insa sa gasim formule sa o facem daca nu ne dorim sa ajungem noi si copiii nostril dependenti vital de “stapanire”, indiferent de numele acesteia.

La finalul tuturor acestor evenimente si odata ce coronavirusul se va topi precum “teroristii din decembrie”, cel mai probabil vom realize ca marea majoritate, de la stat sau din privat, active sau pensionari, cu totii, dar mai ales cei care avem ce pierde,vom fi mai saraci si mai putin liberi. Vom fi mai dependenti de stat, mai dependenti de marile companii private, mai impozitati, cu valoarea economiilor si activelor detinute impactate negativ.Toate impachetate frumos in expresii precum, “pachet de salvare”, “nevoie de solidaritate” sau “masuri pentru asigurarea stabilitatii financiare”. Dar vom fi stat acasa, asezati linistiti la locurile noastre, precum ne-ar fi dorit si Ceausescu in 21 decembrie 1989.

Acesta sa fie obiectivul si destinul vremurilor pe care le traim?

Spune-ți părerea