Prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan: Creșterea mortalității din România are cauze în gestionarea defectuoasă a pandemiei

Mortalitatea din România are cauze în gestionarea defectuoasă a pandemiei, prin stabilirea unor „spitale covid”, decizie ce a condus la o serie de erori, precum mutarea pacienților între spitale sau chiar neinternarea unor bolnavi, care au murit din lipsă de tratament.

Dezvăluirile au fost făcute de șeful Secției clinice de cardiologie și al Clinicii Medicale Colentina, prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan, într-un interviu în exclusivitate pentru Spotmedia.ro.

Potrivit acestuia, lupta cu Covid a avut două tipuri de bătălii. Una este cea extraspital, care a fost extrem de vizibilă, mediatizată și politizată. Și a doua, îngrijirea în spital a pacienților covid, care este foarte puțin cunoscută.

„Aș spune că între pacientul infectat, depistat, trimis către spital și pacientul externat sau decedat de Covid este o cutie neagră despre care se vorbește foarte puțin. O cutie neagră nefericită și neeuropeană numită spitalul covid.

Din cunoștința mea, în Europa nu există noțiunea de spital covid, ca un soi de stigmat declarat. Acest concept pare să existe doar în puține țări – ca Ucraina, de exemplu.

Spitalele Covid au fost o soluție simplă de a scăpa de prezența pe stradă a bolnavului Covid. În martie, neținând cont de reguli europene ale dreptului omului, pacienții asimptomatici au ajuns în spitale Covid unde au fost “deținuți” până la negativare”, a explicat medicul Gheorghe Andrei Dan.

În Colentina există medici de înaltă specializare care trebuie să îngrijească pacienți din profilul lor în conformitate cu legea și contractul de malpraxis. Ceea ce e o chezășie de bună îngrijire medicală, iar dacă îi pui să acționeze în alte domenii decât specialitatea lor e practic o invitație la malpraxis.

Întrebat dacă și aceasta o explicație pentru numărul extraordinar de mare de decese din luna noiembrie, medicul Gheorghe Andrei Dan a răspuns:

„Cu siguranță, mortalitatea din România are cauze în gestionarea defectuoasă a crizei Covid. În ambele direcții, și mortalitatea Covid și non-Covid.

Am avut nenumărate cazuri de pacienți care s-au prăpădit, pentru că nu au avut tratament și supraveghere. Am pacienți care sunt la limită. Sunt pacienți care au ieșit din perioada Covid și aveau nevoie de o îngrijire, dar nu au mai fost primiți în spitale nonCovid. Nu se întâmplă doar la noi. Dar la noi domină tăcerea.

A existat și un egoism intercolegial. Nu înțeleg de ce noi înșine, ca breaslă, ne-am complăcut în această modalitate de azvârlire a pacientului spre spitalele Covid care au devenit stigmatizate, un soi de centre de detenție sau domiciliu obligatoriu. Și stigmatizat a fost și pacientul” a explicat medicul Gheorghe Andrei Dan.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost