Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, propune ca accesul spectatorilor la evenimentele medii şi mari în aer liber să poată fi realizat în baza unei adeverinţe de vaccinare, a unui test negativ sau a unui document că participantul a trecut prin boală.
Declararația ministrului Culturii a fost făcută, marți, la Digi 24.
„În acest moment suntem în discuţii cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu operatorii economici culturali cu privire la reluarea evenimentelor medii şi mari in aer liber. Noi avem câteva propuneri pe care le vom înainta.
Avem în vedere pentru accesul participanţilor la eveniment ori prezentarea unei adeverinţe de vaccinare, ori prezentarea unui test negativ, ori prezentarea unui document medical care să ateste că participantul a trecut prin această boală şi are deja anticorpii formaţi. Analizăm inclusiv varianta prin care operatorii culturali să aibă la intrare un centru de testare rapid”, a spus Bogdan Gheorghiu la Digi24.
Ministrul a mai spus că instituţia pe care o conduce pledează pentru „lipsa unei limite de spectatori, în cazul în care toată lumea care a intrat acolo este ori vaccinată, ori testată, ori imunizată”.

- Ce mai învață copiii la școală - 7 martie 2023
- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022
Carnetul de partid ar trebui de asemenea prezentat.