Pomenirea părintelui Haralambie Balamace, ucis în noaptea Sfintelor Paşti a anului 1914, și celorlalți eroi macedo-români din Balcani, la Parohia Mavrogheni din Capitală

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit marți, 23 martie, slujba Parastasului pentru eroii macedo-români din Balcani în Biserica „Izvorul Tămăduirii” a Parohiei Mavrogheni din Capitală, anunță Ziarul Lumina.

Potrivit sursei citate, părintele Haralambie Balamace, împreună cu fratele său, Sotir, şi alţi doi români au fost ucişi în noaptea Sfintelor Paşti a anului 1914, trupurile lor fiind desfigurate prin lovituri de baionetă.

Cei patru români fac parte dintr-o serie de circa 1.000 de români din sudul Dunării, preoţi, profesori, învăţători sau oameni simpli, care au luptat pentru apărarea identităţii naţionale, de limbă şi credinţă, în comunităţile în care vieţuiau şi care au plătit aceste eforturi cu preţul vieţii lor.

La finalul slujbei de pomenire, Părinte Varlaam Ploieşteanul a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a evocat figura părintelui Haralambie Balamace şi a evidenţiat contribuţia lui şi a altor macedo-români pentru păstrarea identităţii naţionale, culturale şi religioase a românilor din sudul Dunării.

„Comemorarea tradiţională din ziua de 23 martie este închinată tuturor celor care cu multă dârzenie şi conştiinţă de credinţă, de limbă şi de neam au căzut în lupta de apărare a identităţii noastre acolo unde românii au trăit amestecaţi cu alte popoare. La această dată facem amintirea uciderii în ajunul praznicului Învierii Domnului a preotului Haralambie Balamace, un adevărat erou al poporului român şi al poporului albanez.

Este cunoscută dârzenia românilor din Balcani care, în ciuda greutăţilor istorice, au păstrat de-a lungul secolelor identitatea lor lingvistică, naţională şi mai ales religioasă. Mulţi dintre cei care au luptat pentru drepturile românilor din Balcani au căzut victime ale intoleranţei şi urii, printre ei aflându-se şi părintele Haralambie, care a jucat un rol extrem de important, atât în dezvoltarea învăţământului în limba română printre macedo-românii din Epir şi Albania, cât şi pentru emanciparea bisericească a românilor din Balcani, cerând insistent crearea unui episcopat românesc în sudul Dunării”, a spus Preasfinţia Sa.

Totodată, ierarhul a subliniat caracterul jertfelnic al întregii lucrări pastorale a părintelui Balamace, încununată cu sacrificiul suprem în slujba Bisericii strămoşeşti şi a poporului român.

„De ce îl numim martir pe părintele Balamace? Martorii care au fost prezenţi la asasinarea lui spun că, la un moment dat, a fost pălmuit de un soldat, iar el şi-a întors faţa spunând: «Loveşte şi pe cealaltă parte, pentru că nu voi suferi eu mai mult decât a suferit Iisus Hristos! Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune». Părintele şi cei împreună cu el au dat dovadă de un comportament profund evanghelic faţă de cei care le-au sfârşit cu brutalitate vieţile. Comemorarea acestor martiri în anul 2021 are o semnificaţie cu totul deosebită. În Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României comemorăm cu deosebită recunoştinţă un preot şi pe cei împreună-pătimitori cu el, care s-au născut şi au trăit în afara graniţelor României, pentru lucrarea lor deosebită în păstrarea identităţii naţiunii noastre”.

La slujbă a participat și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, senatorul Claudiu Târziu. A fost prezent de asemenea filantropul George Becali alături de numeroși membri ai comunității macedo-române din Capitală, anunță rgnpress.ro.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Pomenirea părintelui Haralambie Balamace, ucis în noaptea Sfintelor Paşti a anului 1914, și celorlalți eroi macedo-români din Balcani, la Parohia Mavrogheni din Capitală”

  1. Corect , este bine sa pomenim , si sa ne aducem permanent aminte de romanii din Sudul Dunarii si din Bulgaria , Balcic , Varna si din Serbia , valea Timocului , si alte zone , ei s-au jertifit pe frontul Romaniei din primul razboi mondial , si sunt ingropatii peste tot in tara , la Marasti , la Sibiu , la Cluj , s-au jertfit pentru crezand in Romania Mare ,si-au trecut cu putinul lor, cu carutele Dunarea . lasand nevasta si copii pe drum , ca ei barbatii sa lupte pentru Romania Mare care s-a infaptuit la 1918, este un merit acum chiar daca este vorba numai de comemorarea fetelor bisericesti , si este pacat ca se uita comemorarea celor multi ingropati in Moldova , in Ardeal si in Muntenia , romanii de peste Dunare.cu respect in cinstea lor.

Comentariile sunt închise.