Echipaje și mașini ale Jandarmeriei și Poliției Române au oprit credincioșii care doreau să intre, sâmbătă, 10 aprilie, la Mănăstirea Cernica, în jurul orelor 18:00, anunță R3Media.
Potrivit sursei citate, forțele de ordine nu au dat nicio explicație pentru interzicerea accesului oamenilor în Mănăstire, răspunzând doar că „Doar se iese, nu se mai intră” și „Așa s-a decis”.
„Am încercat să le explic că mai sunt două ore până la ora 20:00, dar n-aveai cu vine, vorbeai la pereți”, a declarat Adrian Florescu pentru R3Media.

Duminică, 11 aprilie, este ziua de prăznuire a Sfântului Calinic, iar oamenii au venit la Mănăstirea Cernica pentru a se închina moaștelor sfântului.
- Icoane pe sticla – atelier de pictură la Casa cu Rost - 15 ianuarie 2026
- Protest împotriva Legii Vexler, joi, 15 ianuarie în Piața Universității din București - 14 ianuarie 2026
- 176 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) - 14 ianuarie 2026
