În Franța, 27 de asociaţii ale bolnavilor ce suferă de diverse tipuri de cancer ori alte afecţiuni grave au cerut într-o scrisoare publică să nu fie în mod deliberat sacrificaţi, nemaiavând acelaşi acces la îngriji ca şi înainte de pandemie, anunță RFI.
În 2020 au fost diagnosticate cu 23% mai puţine persoane bolnave de cancer pentru că puţini au fost cei care şi-au efectuat analizele de sănătate.
Rezultatele se vor vedea în timp şi se traduc printr-o depistare prea târzie a unui cancer ce ar putea efecte mult prea grave, atenţionează cele 27 de asociaţii semnatare ale unei scrisori publice, potrivit sursei citate.
Totodată, foarte multe intervenţii chirurgicale pentru persoane ce suferă de cancer au fost amânate în ultimele luni pe motiv că aceşti pacienţi ar fi trebuit să ocupe câteva zile paturi de Terapie Intensivă dar aceste paturi sunt rezervate de ceva timp doar celor cu covid.
Un studiu realizat între 2000 şi 2020 arată că pentru fiecare lună de întârziere a dizagnosticării unui cancer, mortalitatea a crescut cu 6 % în anii următori pentru cancerul de sâni, colon, prostată, plămâni ori ORL.
Ceea ce ar însemna în Franţa între 1.000 şi 6.000 de morţi în plus, în anii ce vin, explică Jean-Yves Blay, preşedintele Federaţiei Naţionale a Centrelor de luptă contra cancerului.
„Suntem cetăţeni, pacienţi, oameni ce trăim într-o democraţie, o republică în care suntem toţi egali. Trăim cu aceste boli grave, cu tratamente grele, dar noi credem că aparţinem pe deplin acestei societăţi şi intenţionăm să rămânem în viaţă. Nu vrem să mai tăcem aşa că strigăm: nu acceptăm ca vieţile noastre să fie în mod deliberat sacrificate”, scriu cele 27 de ONG-uri, potrivit sursei citate.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Guvernul face prăpăd în economiile și veniturile românilor, doar ca să acopere falimentul statului - 15 iulie 2025
- Trump: SUA vor vinde sisteme de apărare antirachetă Patriot către UE, care le va furniza ulterior Ucrainei - 15 iulie 2025
- Comisia Europeană propune, miercuri, bugetul UE pentru următorii ani. Fermierii protestează la Bruxelles față de reducerea fondurilor pentru agricultură. Care este poziția României - 15 iulie 2025