Criza parlamentarismului

Nu ştiu dacă e justă impresia mea, dar mi se pare că ecoul Parlamentului devine din ce în ce mai slab în opinia publică la noi şi că un strat de indiferenţă tot mai evidentă începe să se aştearnă împrejurul Adunării deputaţilor. Camerele de după război în ori-ce caz şi-au diminuat prestigiul şi demonetizarea lor crescândă echivalează astăzi cu o reală criză a parlamentarismului.

Sunt de sigur multe şi complexe motivele acestei dureroase eclipse.

Pricina iniţială este a se căuta, poate, în actuala perioadă de tranziţie bruscă dela sistemul electoral cenzitar la regimul votului universal. Masele de alegători cu nepregătirea lor sunt isvorul orbecăirii din Parlament. Este un reflex din intunecimea mulţimii, lăsată decenii dearândul în părăsire, care se proiectează astăzi subt cupola Camerei.

Supralicitarea demagogică, la care s’au dedat toate partidele politice pentru a intra în graţiile milioanelor nepricepute, a scos la suprafaţă elemente triviale, a creat odioasa tagmă a siluitorilor de conştiinţe şi-a îngreunat peste măsură contactul temperamentelor cinstite cu poporul.

O serie întreagă de figuri au ieşit în astfel de împrejurări din obscuritatea lor şi s’au pomenit din bun senin mandatari ai naţiunii, compromiţând printr’un ruşinos analfabetism politic, respectul tradiţional pentru Adunarea ţării.

La această vină organică fatală începutului se adaugă manopera alegerilor din urmă, operaţia brutală care a prezidat la actul d e naştere. Oprobriul public a venit în mod firesc să răzbune felul de constituire a Camerelor, ca orice zămislire de pat nelegiuit. Cu cât trece vremea şi se atenuiază pasiunile, rămânând în urmă judecata potolită, cu atât mai grozavă apare in monstruozitatea ei comedia electorală care-a dat naştere actualului Parlament. Suntem destui cari n’am uzat de nici o violenţa în aprecierea ei, fiindcă nu ni se părea oportun pentru consolidarea noastră de stat să aşezăm în plină lumină toate urâciunile ascunse după o faţadă strălucitoare, actul în sine însă rămâne pur şi simplu abominabil. Parlamentul eşit din gluma grotescă a urnelor a fost năvălit de către copiii de casă ai potentaţilor politici, în vreme ce oamenii chemaţi care întrupau sentimentul public au fost sustraşi dela opera legislativă. Cu deosebire provinciile alipite au trebuit să înghită din belşug epilogul amar al înfrăţirii.

Ca o consecinţă a acestor erori de compoziţie am avut vertiginoasa scădere a nivelului intelectual din Cameră. Tribuna şi-a pierdut dintr’odată semnificarea ei de demult. Odinioară contă ca o busolă de îndrumare pe seama conştiinţei obşteşti, ca un examen al cerebralităţii. Splendide pagini de oratorie au rămas pe urma întrecerii nobile a talentului şi-a bunului simţ. Astăzi e secetă de talente, iar bunul simţ s’a exilat departe. Tribuna a devenit în zodia nouă un piedestal pentru dervişi urlători. Ai impresia că democraţia, înainte de-a se instala cu toate binefacerile ei în mijlocul nostru, şi-a trimis drept avangardă bufonii ei. De altfel ce s’ar putea aştepta din partea atâtor retori de cârciumă, acrobaţi electorali, cari din gimnastica corzilor vocale au ajuns să câştige binişor pentru bucătărie? Ei să ne prindă în vraja cuvântului după graiul înflorit al lui Delavrancea sau după logica lui Maiorescu? Şi ce-ar putea scoate din guşuliţa bine hrănită de porumbei domestici mamelucii cavaleri de urne, dacă nu duioase murmure aprobative sau cascade de tonuri nearticulate? Rezultatul e că dintr’o asemenea manifestare Parlamentul apare degradat şi incapabil d e-a-şi mai asigura veneraţia cetăţenilor.

Lovitura d e graţie însă o dă Parlamentului ca instituţie în ochii mulţimii ideia că înfăptuirile lui nu se ţin şi rămân fără sancţiuni.

Falsul în executare omoară orice principiu de legalitate. Maşina de legi produce zilnic cantităţi enorme care se nasc moarte, fiincă bunul plac al stăpânitorului rămâne intact cu toate capriciile lui. In asemeni circumstanţe supraproducţia legiuirii e un balast inutil pentru spiritele juridice şi-o tristă descurajare pentru lumea noastră morală.

Aşa fiind lucrurile să ne mai mirăm că o unanimă sila de vorbărie a început să stăpânească societatea şi că mentalitatea simplistă a mulţumii se doreşte după o mână tare care face mai multă treabă şi mai puţine legi? Este un fenomen interesant la noi care se pretează la felurite interpretări. Cinci ani abia dela introducerea sufragiului universal suntem puşi în faţa unei penibile crize a parlamentarismului care de sigur, nu e decât un prolog al frământărilor viitoare.

Ce va răsări din aceasta decepţie generală, nu ştiu…

Pentru moment însă văd că porţile Parlamentului se deschid din nou, într’o complectă lipsă de atenţiune ca la un teatru îmBătrânit unde se joacă o piesă veche. Vecinul încă nici nu înregistrează ştirea dela gazetă şi-l zăresc cum întoarce foaia grabnic să citească starea valutei sau mersul trenurilor…

OCTAVIAN GOGA

(Material preluat din revista Țara Noastră, anul V, nr 5 din 3 februarie 1924)

Spune-ți părerea