Statistica anunțată, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), include decese înregistrate începând cu noiembrie 2020, aceasta fiind solictarea ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, potrivit informațiilor oficiale transmise de GCS.
„În intervalul 27.05.2021 (10:00) – 28.05.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (29 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Tulcea și Municipiul București.
10 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
1 dintre decese s-a produs în luna noiembrie a anului 2020, 1 în luna ianuarie 2021, 2 în luna martie 2021 și 6 în luna aprilie a acestui an”, se precizează în comunicatul transmis, vineri, de GCS.
- Kaufland se delimitează de proiectul pentru adolescenți „trans” anunțat de Asociația Accept. Ce spune compania și ce mai trebuie clarificat - 11 februarie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Suntem pentru consolidarea apărării europene, dar nu acceptăm centralizarea deciziei militare la Bruxelles (VIDEO) - 10 februarie 2026
- Pr. Adrian Agachi, reacție în scandalul momentului legat de taberele pentru adolescenți „trans”: Biserica sprijină cu adevărat copiii, fără îndoctrinare ideologică - 10 februarie 2026
