INSP: Peste 27.000 de persoane s-au infectat și 488 au decedat, după ce s-au vaccinat, în perioada 27 decembrie 2020- 9 mai 2021

Peste 27.000 de persoane s-au infectat și 488 au decedat, după vaccinare, în perioada 27 decembrie 2020- 9 mai 2021, potrivit unui raport privind situația persoanelor confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare, dat publicității, joi, de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit sursei citate, în perioada mai sus menționată, după prima doză de vaccinare, un număr de 22.911 persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce 414 persoane au decedat, după vaccinare.

Totodată, după rapel, 4.363 de persoane s-au infectat, iar 74 au decedat.

Confirmare după doza 1

În perioada 27 decembrie 2020 – 9 mai 2021, un număr de 22.911 persoane (0.6% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. 68.3% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 6.3% au fost vaccinate cu Moderna și 25.4% au fost vaccinate cu Astra Zeneca.

În perioada 27 decembrie 2020 – 9 mai 2021, la un număr de 414 persoane (1.8% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 336 (81.2%) erau vaccinate cu Pfizer, 44 (10.6%) cu Moderna și 34 (8.2%) cu Astra Zeneca.

Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării, precizează INSP.

Confirmare după doza 2

În perioada 27 decembrie 2020 – 9 mai 2021, un număr de 4.363 persoane (0.2% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin. 94.1% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 3.1% au fost vaccinate cu Moderna și 2.8% cu Astra Zeneca.

În perioada 27 decembrie 2020 – 9 mai 2021, la un număr de 74 persoane (1.7% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 71 (95.9%) erau vaccinate cu Pfizer, iar 3 (4.1%) cu Moderna.

Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării, precizează INSP

Raportul INSP este disponibil aici.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost