Capitala României pare că este luată cu asalt de rozătoare, în ultima perioadă știrile despre șobolani fiind nelipsite din revista presei de zi cu zi.
Dacă miercuri o imagine cu doi șobolani mâncând un covrig într-un magazin Mega Image a devenit virală, acum aflăm că, în zona Bd. Unirii, cablurile semafoarelor au fost roase de rozătoare.
Informația a fost dată publicității, printr-un comunicat postat pe Facebook, de Compania Municipală Managementul Traficului din București (CMMTB).
„Semafoarele din intersecția Bd. Unirii cu Str. Nerva Traian s-au defectat, fapt care a condus la îngreunarea traficului rutier. În jurul orei 14⁰⁰, echipa tehnică a Companiei Municipale Managementul Traficului București a fost solicitată pentru remedierea problemei.
S-a constatat că defecțiunea s-a produs din cauza rozătoarelor care au adus pagube cablajului aferent semaforizării.
Echipa noastră a demolat, igienizat și refăcut legăturile electrice, reușind ca până la ora 15³⁰ să asigure repunerea în funcțiune a semafoarelor și implicit reluarea traficului în condiții normale.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat participanților la trafic și asigurăm cetățenii că vom interveni cu același profesionalism de fiecare dată când vom fi solicitați!”, se precizează în comunicatul transmis de CMMTB.

Reamintim că doi șobolani au fost surprinși, miercuri, printre rafturile unui magazin Mega Image din sectorul 1. Compania a confirmat informația și și-a cerut scuze, după cum a relatat RostOnline.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, săptămâna trecută, că au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală. Nicușor Dan a precizat că şi-ar fi doritsă înceapă mai devreme aceste operaţiuni, însă situaţia financiară a Primăriei nu a permis acest lucru, potrivit Agerpres.

- Premierul Ilie Bolojan a prezentat cel de-al doilea pachet fiscal. Reforma companiilor de stat, reducerea risipei din Sănătate, creșterea vârstei de pensionare a magistraților, printre măsurile anunțate - 12 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Memoria istorică nu poate fi apărată prin ștergere. Gândirea liberă nu poate fi filtrată prin grilele comisarilor ideologici - 11 iulie 2025
- BNR a comandat o cercetare statistică privind averea și proprietățile românilor, la „recomandarea” OCDE. Costul anchetei depășește șase milioane de lei - 11 iulie 2025