Mafia legumelor. Cum au ajuns produsele din import să fie vândute ca fiind românești. Fermier din Olt: Ministerul Agriculturii e surd!

Legumele din import sunt vândute ca produse românești, în absența unor politici coerente care să protejeze producătorii români de astfel de practici, acuză fermierii.

Invitat la un post de televiziune, Mihai Chesnoiu- fermier din Olt- a dezvăluit cum anumiţi retaileri preferă să-şi alimenteze rafturile cu produse mai ieftine din import, minţindu-şi clienţii.

Suntem o țintă pentru toți cei din jur. E o piață foarte ușor de penetrat, o piață cu potențial mare, a explicat, la Digi24, Mihai Chesnoiu.

Acesta a relatat cum a fost contactat de un producător din Macedonia, care intenționa să-și vândă legumele din deposit cu etichetă românească.

„În 4 ore și un sfert am avut eticheta lipită pe lădițe, simularea etichetei și fotografiile cu marfa etichetată ca și „Produs de România. Am inventat o firmă, am făcut o simulare pe un laptop, am făcut eticheta, am trimis-o. În nici 20 de minute de când am trimis eticheta, am avut-o lipită pe ladă, cu propunerea unei cantități mari, cu costul transportului, prețul produsului, toate lucrurile negociate. Am dus discuția până la nivelul acela”, a spus Chesnoiu, potrivit sursei citate.

Fermierul a precizat că, în condițiile negociate cu producătorul din Macedonia, ardeiul kapia ajungea la jumătate din prețul producătorilor români.

„E o problemă foarte mare. În această perioadă, produsele astea, care ar trebui să fie pe raft în supermarketuri, au ajuns în piețe. Piețele en gros sunt pline de camioane cu roșii din Turcia, lădițele sunt de Turcia, numai că apar samsarii locali, care vând la tarabe. Cumpără roșia de Turcia și nu trebui să eticheteze individual fiecare ladă. Pun afiș cu roșie de Izbiceni, Matca sau de unde au de unde au certificat de producător pe o arendă de 5 sau 7 ari”, a adăugat el.

Soluția?

„Ar trebui un cadru legislativ modificat, foarte bine pus la punct, specialiști bine informați care să comunice cu cei din sectorul vizat. Noi încercăm să comunicăm cu autoritățile, le transmitem asta de mai bine de 1 an și jumătate și nu primim răspuns”, a subliniat Mihai Chesnoiu.

Chesnoiu mai spune că „Ministerul Agriculturii este surd la această problemă și pune în pericol securitatea alimentară a țării”.

„Ideală ar fi o bună monitorizare a tranzitului vamal, monitorizare care ar trebui să meargă până la comercializare, ca să se asigure trasabilitatea produselor. Nu putem opri importurile, dar consumatorul român e înșelat și asta crește vânzarea lor. Fiecare supermarket lucrează cu firme care asigură produsele în depozit. Tind să cred că supermarketul știa de această practică, dar supermarketul o tolera pentru cantitățile aduse”, a spus el.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Mafia legumelor. Cum au ajuns produsele din import să fie vândute ca fiind românești. Fermier din Olt: Ministerul Agriculturii e surd!”

  1. Cică roșii ”bio” sau ”ecologice”. Adică hrana normală a ajuns un lux și noi trebuie să mâncăm otrăvurile IEFTINE de import. Că deh, trebuie să fie MULT ȘI IEFTIN. Nu puțin și de calitate și crescut în grădinile noastre FĂRĂ OTRĂVURI care să crească ÎN MOD ARTIFICIAL productivitatea în detrimentul sănătății consumatorului.

Comentariile sunt închise.