Nu există date suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de-a treia doze a vaccinurilor anti-COVID-19, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), vineri, informează Reuters, citată de Agerpres.
Anunțul a fost făcut la câteva zile după ce coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că vaccinarea anti-covid cu cea de-a treia doză ar putea începe în luna septembrie, în România.
„Deocamdată este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 va fi necesară, pentru că nu avem date suficiente din campaniile de vaccinare şi din studiile aflate în desfăşurare pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri”, au anunţat vineri reprezentanţii EMA.
Totodată, Germania și Franța au anunțat că vor administra doze de supra-rapel persoanelor vulnerabile începând din luna septembrie, fără să mai aştepte decizia forului european.
După anunţarea planurilor formulate de guvernele de la Berlin şi Paris, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că deciziile legate de vaccinările anti-COVID-19 sunt luate de guvernele naţionale, însă a insistat că în ceea ce priveşte doza a treia – ca şi în alte chestiuni – executivul UE încurajează „deciziile bazate pe ştiinţă, în concordanţă cu recomandările EMA”.
În ultimele luni, UE a rezervat miliarde de doze de la mai mulţi producători de vaccinuri anti-COVID-19 pentru anii viitori, considerând că ar putea avea nevoie de ele pentru a le folosi ca doze de supra-rapel sau pentru a combate noile variante ale coronavirusului. De asemenea, aceste doze ar putea fi donate ţărilor mai sărace.
EMA a anunţat că discută cu producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 despre „planuri pentru a obţine date care să sprijine necesitatea dozei de supra-rapel”.
Potrivit sursei citate, companiile Moderna şi Pfizer au fost deosebit de vocale în plan mediatic pentru a-şi argumenta poziţia potrivit căreia omenirea va avea nevoie în curând de doze de supra-rapel pentru a menţine niveluri ridicate de imunitate.
Şi OMS este precaută în ceea ce priveşte absenţa datelor ştiinţifice despre necesitatea administrării celei de-a treia doze.
„Încă nu ştim cum, când şi dacă va fi nevoie de a treia doză”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS într-o conferinţă de presă organizată vineri.
La sfârșitul lunii iulie, Valeriu Ghoerghiță personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinare cu a treia doză.
„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani”, a spus Gheorghiță.
Acesta a precizat că această decizie ar putea să fie luată în luna septembrie, la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare, după cum a relatat RostOnline.
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare - 12 octombrie 2024
- Elevii unei școli din Șeica Mare, județul Sibiu, vor purta uniforme făcute la croitoria din localitate, după ce părinții au cerut introducerea acesteia - 11 octombrie 2024