Populația României s-a diminuat cu peste 142.000 de persoane, în 2020. INS avertizează: Fenomenul de emigrare, a doua cauză de reducere a populației

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 de persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, cauza principală a acestei scăderi este sporul natural negativ, al doilea motiv fiind emigrarea.

„La 1 ianuarie 2021 populaţia rezidentă a fost de 19 186 mii persoane, în scădere cu 142,6 mii persoane față de 1 ianuarie 2020.

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 120 273 persoane).

Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,0%). Fenomenul de îmbătrânire demografică 1) continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715 mii persoane (3 707 mii față de 2 992 mii persoane), în creștere faţă de 630 mii persoane la 1 ianuarie 2020. Raportul de dependenţă demografică2) a crescut de la 53,0 la 53,6 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28 825 persoane). La 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 286 mii persoane, în scădere cu 1,6% față 1 ianuarie 2020. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9 795 mii persoane, în scădere cu 0,7% față de aceeași dată a anului precedent

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2020 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu aproape 29 mii persoane. În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%)”, se precizează în comunicatul INS.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Populația României s-a diminuat cu peste 142.000 de persoane, în 2020. INS avertizează: Fenomenul de emigrare, a doua cauză de reducere a populației”

  1. Apartenența la Uniunea Europeană a facilitat migrația, cuplată cu politicile dezastruoase și deznaționalizarea accentuată pe care o resimțim prin ”multiculturalism” și cocalarizare.

Comentariile sunt închise.