Premierul României, Florin Cîțu, a confirmat, miercuri, la finalul ședintei de Guvern, informația apărută în spațiul public, potrivit căreia a fost condamnat la închisoare în SUA, pentru că a condus sub influența alcoolului.
Premierul Cîțu a fost întebat, miercuri, în cadrul unui briefing de presă, dacă această informație este adevărată.
Reporter: Domnule premier, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora, în anul 2000, aţi fi fost închis două zile, pentru că aţi fi condus sub influenţa drogurilor sau a alcoolului. Vă rog să ne spuneţi dacă sunt adevărate aceste informaţii?
Florin Cîţu: Da, acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI, este vorba de conducerea sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este o contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că, în patru tururi de scrutin cu PSD, n-a apărut această informaţie; apare acum, în competiţia internă din PNL.
Premierul Cîțu a evitat să răspundă la întrebarea dacă premierul Iohannis a fost informat cu privire la această condamnare.
„Eu am condus, a fost o greşeală, repet, am condus, am plătit. Foarte scump, asta este, a trebuit să îmi vând şi maşina atunci, să merg un an de zile pe jos, dar asta este. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile, vă daţi seama că nu este un eveniment cu care să te mândreşti, dar asta a fost.
Este o contravenţie. Să ştiţi că am mai plătit amenzi şi în România, de circulaţie. Am plătit şi în România amenzi de circulaţie. Mulţumesc. Mulţumesc mult de tot! Dl. ministru, vă rog frumos, pe acele ordonanţe”, a declarat premierul Cîțu.
Precizăm că Florin Cîțu este născut la 1 aprilie 1972. Premierul, acum în vârstă de 49 de ani, a fost arestat în SUA la vârsta de 29 de ani.

- Protest la Sofia față de închiderea minelor de CĂRBUNE. Claudiu Târziu: Respect bulgarilor care au ieșit în stradă! - 2 octombrie 2023
- 16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - 30 septembrie 2023
- Claudiu Târziu: Vrem să ne continuăm parcursul european, dar nu în orice condiții și în niciun caz în genunchi în fața conducerii Bruxelles-ului - 29 septembrie 2023
2 comentarii la „Premierul României, închisoare în SUA. Florin Cîțu: Da, am făcut o greşeală acum 20 de ani”
Comentariile sunt închise.