ACTUALIZARE ORA 15:00
Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat, luni, organizarea de către Asociația ACCEPT a marșului „Bucharest Pride” pe Calea Victoriei, pe 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane, anunță B1Tv.
Știrea inițială
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis recomandarea Primăriei Capitalei de a fi aprobată solicitarea Asociației ACCEPT pentru organizarea marșului „Bucharest PRIDE” pe 14 august, cu un număr maxim de 500 de participanți, anunță, pe surse, B1TV.
Marșul urmează să aibă loc pe traseul solicitat de către organizatori, adică Piața Victoriei – Calea Victoriei – Piața Universității.
Totodată, Nicușor Dan a propus suspendarea proiectului „Străzi Deschise” pentru ziua de 14 august și reluarea lui începând din 15 august, au transmis mai multe surse, pentru B1TV.
Marșul homosexualilor a devenit subiectul zilei de vineri, imediat după ce în spațiul public s-a vehiculat informația- eronată, după cum s-a dovedit ulterior- potrivit căreia primarul general Nicușor Dan ar fi interzis parada LGBT din Capitală, veste ce a inflamat spiritele și a declanșat un val de reacții, atât în tabăra progresistă, cât și în cea conservatoare, după cum a relatat RostOnline.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Am solicitat în numeroase rânduri dezincriminarea delictului de opinie și abrogarea legilor care cenzurează CULTURA și ISTORIA României - 29 aprilie 2025
- Varșovia/ Secretarul american al Energiei îndeamnă țările din Europa Centrală și de Est să renunțe la obiectivele UE privind tranziția energetică - 29 aprilie 2025
- România cumpără din SUA cu 280 de milioane de dolari un sistem de apărare antiaeriană Patriot, după ce anul trecut a donat unul Ucrainei - 29 aprilie 2025