IPS Teofan, la sfințirea Mănăstirii „Alexandru Vlahuță”: Iertarea la care suntem chemați nu este doar un efort de voință. Omul nu poate să ierte dacă nu are dragoste în inima sa, dacă nu are smerenie și conștiința propriilor sale păcate

Ziua de 5 septembrie 2021 rămâne înscrisă în istoria Mănăstirii „Alexandru Vlahuță” ca momentul în care, după douăzeci de ani de la întemeierea așezământului monahal, eforturile obștii și ale credincioșilor au fost binecuvântate de Dumnezeu prin slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, anunță Episcopia Hușilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi, au oficiat slujba de sfințire a bisericii, care a primit, cu acest prilej, al treilea hram: „Duminica Sfinților Români”.

Curtea mănăstirii s-a dovedit neîncăpătoare pentru numeroșii credincioși și pelerini, din mai multe părți ale țării, care au participat la acest moment de rugăciune și binecuvântare. Pentru aceștia a fost amenajat un ecran exterior, pe care s-a putut urmări întreaga slujbă.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre nevoia de a ierta, sursa reală de liniște și echilibru în viața noastră:

„La mormântul părintelui Mina Dobzeu (din curtea Catedralei Episcopale din Huși), era așezat, pe piatră, un cuvânt pe care părintele îl rostea pentru sine și pentru alții: «uită totul, rabdă totul, iartă totul». Este un mandat pe care Biserica îl așază în inima noastră nu doar pentru a împlini o poruncă sfântă.

Pentru a avea pace, liniște și odihnă sufletească, omul este chemat să uite totul, să rabde totul și să ierte totul.

Sfânta Evanghelie ne arată că oamenii se împart în două cete, și în viața noastră aparținem uneia sau alteia din acestea. Ni se prezintă doi oameni, unul care iartă și unul care, deși este iertat, nu iartă.

Biserica ne cheamă să alegem căreia din cete aparținem, categoriei de oameni care se luptă pentru a ierta sau categoriei celor care nu vor să ierte?

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, la capitolul 9, ne spune: «voi sunteți pecetea apostoliei mele». Pentru a avea această cinste, suntem chemați la iertare. Nu putem fi urmași ai Sfântului Pavel dacă suntem oameni ai neiertării.

Cel care iartă, o face cu nădejdea că și el, la rândul său, va fi iertat de Dumnezeu. Domnul Hristos ne arată că dacă iertăm greșelile oamenilor, Dumnezeu ni le va ierta pe ale noastre.

Sfântul Pavel ne spune «să nu fim piedică Evangheliei». Cel care iartă nu este piedică pentru Evanghelie.

Cel care nu iartă este piedică pentru Sfânta Evanghelie, pentru că aceasta este destinată să fie mărturisită și urmată de oameni. Dacă cineva ne vede incapabili de iertare, va zice: „ce fel de creștini sunt aceștia care nu iartă?” Prin aceasta se pune o mare piedică Evangheliei Domnului Hristos!

Părintele Nicolae Steinhardt spunea că iertarea este suflul lui Dumnezeu prezent în ființa umană”.

Înaltpreasfinția Sa a arătat cum este bine să procedăm atunci când cineva ne greșește constant:

„De câte ori suntem chemați să iertăm? De șaptezeci de ori câte șapte, adică întotdeauna.

În același timp, pe cel care ne face rău și pe care noi tindem să îl iertăm, îl lăsăm, în continuare, în nemernicia sa?

Părintele Arsenie Papacioc, aplecându-se asupra cuvântului Domnului Hristos: «celui ce te-a lovit peste obraz, întoarce-l și pe celălalt», a primit întrebarea „dacă ne lovește a treia oară ce să facem?”.

Răspunsul a fost: „dacă te lovește a treia oară, îl iertăm, pe de o parte, dar, pe de altă parte, punem mâna pe mâna lui și îl oprim să ne mai lovească”. Nu pentru că nu am avea puterea de a-l ierta, ci pentru că trebuie să ne fie milă de el, să nu îl lăsăm în răutatea lui.

Iertarea la care suntem chemați nu este doar un efort punctual de voință. Omul nu poate să ierte dacă nu are dragoste în inima sa, dacă nu are smerenie și conștiința propriilor sale păcate.

Omul nu poate să ierte dacă nu primește izvor de putere de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Fără iertare, omul este înlănțuit în chingile răutății personale”, a explicat IPS Teofan.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost