Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri seară, demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion (USR PLUS), la sfârșitul unei zile tensionate pentru coaliția de guvernare.
„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat premierul Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
În replică, Stelian Ion a scris pe Facebook că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.
„Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.
În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.
Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.
Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, se precizează în mesajul transmis de Stelian Ion.

- „România Educată”. Sute de elevi de la licee de prestigiu din Sibiu l-au ovaţionat pe Tzancă Uraganu, la Balul Bobocilor - 12 februarie 2025
- Deputatul Călin Matieș (AUR): Boicotarea supermarketurilor nu este doar despre prețuri. Este despre suveranitatea noastră economică, despre dreptul românilor de a nu mai fi tratați ca sclavi în propria țară - 11 februarie 2025
- Banca de Resurse Vegetale de la Buzău a distribuit gratuit sute de pliculețe cu semințe românești de legume și de plante - 11 februarie 2025