Sportivul român David Popovici a câștigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatele Europene (CE) de înot de la Kazan (Rusia), acesta fiind primul titlu european din istoria participărilor românești la CE.
Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
„AUUR, David Popovici!
David Popovici a câștigat prima medalie la seniori , aur la Campionatele Europene de înot în bazin scrut de la Kazan, Rusia.
E prima medalie de aur din istoria participărilor românești la CE în bazin de 25 m, după 4 medalii de argint și 8 bronz.
David a terminat primul la 200 m liber cu 1:42.12 și a devenit campion european pe distanța sa preferată. Sportivul legitimat la CS Dinamo și antrenat de Adrian Rădulescu, a avut un final excelent de cursă și a sosit cu 0.08 sutimi de secundă înaintea olandezului Kroon. Pe trei a terminat alt olandez, Pijnenburg.
Imnul României s-a auzit prima dată la Kazan. Robert Glință a luat argint și bronz în procedeul spate, la 50 m și 100 m.
Felicitări, David! Felicitări, Adrian Rădulescu!”, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

- Basarabia, simbol al destinului românesc - 24 ianuarie 2023
- Apel către preoții români din Ucraina și mitropolitul Longhin (Jar), aflat sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, derivată a Patriarhiei ruse, să treacă în jurisdicția canonică tradițională a Bisericii Ortodoxe Române - 20 ianuarie 2023
- RAPORT: Spania și Portugalia - 18 ianuarie 2023