Senatorul Claudiu Târziu (AUR) cere deschiderea de ȘCOLI ROMÂNEȘTI pentru cei peste 150.000 de români din Rusia

Senatorul Claudiu Târziu, copreședintele AUR și președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, solicită Ministerului Afacerilor Externe (MAE) un punct de vedere privind privind posibilitatea înființării de școli românești pentru cei peste 150.000 de români din Rusia.

Într-o interpelare adresată ministrului Afacerilor Externe, senatorul Claudiu Târziu semnalează situația românilor care trăiesc în Federația Rusă în orașe pentru Moscova, Sankt Petersburg, Iakuțk, etc și pentru care nu există instituții de învățământ românești.

În Federaţia Rusă nu au existat niciodată instituţii de învăţământ pentru etnicii români, cu predarea în limba română, chiar și acolo unde ei au reprezentat concentraţii urbane importante care să justifice crearea de școli naţionale sau în localităţile rurale în care au fost și sunt majoritari sau dețin o pondere importantă”, se precizează în interpelare.

Pe de altă parte, senatorul Claudiu Târziu reamintește că o serie de școli naţionale/etnice funcţionează pe lângă misiunile diplomatice (ambasade, consulate) străine acreditate la Moscova și în alte orașe ale Federaţiei Ruse, printre care:

  • La Moscova funcţionează o Școală de cultură generală cu predarea integrală în limba germană (Deutsche Schule Moskau), pe lângă Ambasada Republicii Federale Germania la Moscova, cu finanţarea Direcţiei Centrale pentru Școlile Germane de peste Hotare (Zentralstelle für das Auslandsschulwesen) și a Ministerului Federal de Externe al Germaniei. Absolvenţii școlii se pot înscrie ca studenţi la orice universitate din Germania. În 2010, în Moscova locuiau 4.817 de cetăţeni ruși de etnie germană (faţă de 21.925 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • De asemenea, funcționează o Școală germană pe lângă Consulatul General al Germaniei la Sankt Petersburg (Deutsche Schule Sankt Petersburg). Școala dispune și de o Grădiniţă de copii cu limba de instruire germană, instituţie de învăţământ preșcolar frecventată de copii germani (și de alte naţionalităţi) cu vârsta între 2,5 și 6 ani. În 2010, în Sankt Petersburg locuiau 2.849 de cetăţeni ruși de etnie germană (faţă de 7.200 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • Din 1983 funcționează o Școală bulgară pe lângă Ambasada Republicii Bulgaria la Moscova. Școala Bulgară dispune și de grupe preșcolare pregătitoare, în care sunt instruiţi copii de etnie bulgară cu vârsta de 5 și 6 ani. Programele de studii sunt cele aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Bulgaria. Absolvenţii Școlii bulgare din Moscova pot fi admiși în afara concursului, fără susţinerea examenelor, în orice instituţie de învăţământ superior din Bulgaria. În 2010, în Moscova locuiau 1.852 de cetăţeni ruși de etnie bulgară (faţă de 21.925 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • Din 1960 funcționează o Școală poloneză de pe lângă Ambasada Poloniei la Moscova, În 2010, în Moscova locuiau 3.122 de cetăţeni ruși de etnie poloneză (faţă de 21.925 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • Școala letonă de pe lângă Ambasada Letoniei la Moscova este o școală duminicală înfiinţată în 1994. În 2010, în Moscova locuiau 1.986 de cetăţeni ruși de etnie letonă (faţă de 21.925 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • Școala medie nr. 1247 „Jurgis Baltrušaitis” din Moscova este o instituţie de învăţământ mediu general de stat cu elemente etnoculturale lituaniene care funcţionează din anul 1992, cu finanţarea integrală de la Bugetul Federaţiei Ruse. În 2010, în Moscova locuiau 1.775 de cetăţeni ruși de etnie lituaniană (faţă de 21.925 de cetăţeni ruși de etnie română).
  • În Moscova există Școala medie nr. 1110 cu elemente etnoculturale armene; Școala medie nr. 1680 cu elemente etnoculturale georgiene; Școala medie nr. 1311 cu elemente etnoculturale ebraice; Școala medie nr. 112 cu elemente etnoculturale poloneze și ucrainene; Școala medie nr. 57 cu elemente etnoculturale azere; Școala medie nr. 1186 cu elemente etnoculturale coreene.
    Comunitatea evreiască dispune de 32 de școli medii de cultură generală evreiești, cu predarea tuturor materiilor în limba ebraică. Numărul total de școli evreiești din Federaţia Rusă, de stat și private, este de 150.

În același timp, se menționeaă în document, în București funcţionează o Școală medie de cultură generală cu studiul aprofundat al limbii străine pe lângă Ambasada Federaţiei Ruse.

Totodată, România finanţează studierea limbii ruse în școlile de stat frecventate de etnicii ruși din ţară indiferent de numele lor de autoidentificare (ruși, lipoveni, ruși-lipoveni, cazaci, staroveri etc.).

„Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți: Un punct de vedere oficial al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) privind posibilitatea înființării la Moscova, Sankt Petersburg, Iakuțk și în alte orașe din Federația Rusă cu prezență românească importantă a unor instituții de învățământ românești, cuprinzând propunerile concrete ale ministerului pentru atingerea acestui scop legitim”, precizează senatorul Claudiu Târziu în interpelarea adresată MAE.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Senatorul Claudiu Târziu (AUR) cere deschiderea de ȘCOLI ROMÂNEȘTI pentru cei peste 150.000 de români din Rusia”

  1. Bravo , felicitam initiava si este pasul cel mai important facut de UN PARLAMENTAR ROMAN PRIVIND RELATIA DE RESPECT RECIPROC CU FEDERATIA RUSA pe motivul educatiei populatiei de origine romana din acest stat . Poate cifra este putin cam mica , avand in vedere deportarile efectuate din Basarabia si Ukraina in anii 50 si schimbarea cetateniei fortate pentru a supravietui refeitor la contextul istoric de atunci , DAR TOTUSI ESTE SINGURA CERERE OFICIALA A STATULUI ROMAN PANA ACUM PRIVIND EDUCATIA DESCENDENTIILOR ROMANI DIN FEDERATIA RUSA DUPA CEL DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL . Cu respect pentru domnul senator in cauza , consideram ca cunoaste si este informat privind procedurile Comunitatii Europene privind situatia in cauza , ne referim la situatia legala privind dublul statut al cetatenilor europeni si protectia lor la domiciliul pe teritoriul altor state EX EUROPENE . POATE AR FII AICI CA EXEMPLU LEGISLATIA S.U.A. FOARTE PROTECTIVA IN ACEST SENS SI LEGISLATIA ISRAEL.

Comentariile sunt închise.