PS Igatie, Episcopul Hușilor, în pastorala de Crăciun: Iisus continuă să îi tulbure chiar şi astăzi pe unii dintre contemporanii noştri din România sau de la Bruxelles

de
Sursa foto: Basilica.ro

Naşterea Domnului ne arată că autentica măreţie şi frumuseţe a creştinului stă în intensitatea asumării smereniei, a iubirii necondiţionate, a firescului simplităţii, a nobleţei unei libertăţi conjugate cu responsabilitatea şi a discernământului înţelept, manifestate faţă de cele spirituale şi materiale, faţă de lume, de oameni şi mediul înconjurător, a transmis, marți, în pastorala de Crăciun, PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

„Este lesne de înţeles din textele evanghelice că omul încă de la naşterea Pruncului Iisus şi-a propus să-L elimine şi să-L interzică pe Dumnezeu în lumea aceasta. Cineva spunea atât de sugestiv că o cultură se defineşte prin ceea ce interzice.

Omul mândru are permanenta tendinţă de a interzice, de a suprima ceea ce nu se înscrie în linia lui de gândire şi simţire. ADN-ul dictatorului este format din dorinţa de a stabili şi de a impune interdicţii şi de a elimina atât pe cel care îi dejoacă planurile lui perfide şi diabolice, cât şi pe cel care, numai prin simpla lui prezenţă fizică, poate constitui un redutabil şi potenţial adversar.

O civilizaţie, care se lasă dominată de trufie şi preocupată excesiv de idolatrizarea omului, va deveni, în mod natural, exponentul luptei împotriva lui Dumnezeu şi artizanul evacuării Lui din sfera spaţiului public, precum şi din vieţile oamenilor.

Nu credem că exagerăm dacă afirmăm faptul că civilizaţia, cultura europeană, în versiunea ei post-modernă, este una irodiană, deicidă, înţesată de iluzia reflexelor că Îl poate evacua pe Dumnezeu din inimile creştinilor şi trebuie să purifice această cultură de fermentul creştin, care stă la baza gândirii, artei, literaturii şi a patrimoniului european. Prin urmare, Iisus continuă să îi tulbure chiar şi astăzi pe unii dintre contemporanii noştri din România sau de la Bruxelles.

Aşa cum negarea părinţilor nu înseamnă, în mod automat, că te-ai şi descotorosit de ei, le-ai anulat existenţa, la fel a refuza rădăcinile creştine ale Europei, nu este totuna cu a elimina seva răspândită în ambianţa gândirii şi culturii acesteia. Părinţii şi rădăcinile te urmăresc oriunde ai fi, aşa cum lumina este însoţită întotdeauna de căldură. Aceştia sunt înscrişi în codul genetic spiritual al fiecăruia. Orice tendinţă de negare este identică cu negarea de sine, cu dorinţa de autodesfiinţare.

Credem că se înşeală profund artizanii acestui demers cu privire la faptul că Îl pot extrage pe Dumnezeu din ţesătura culturii şi gândirii europene sau din inima creştinilor, aşa cum regele Irod cel Mare a rămas profund decepţionat că nu L-a putut ucide pe Pruncul Iisus, când magii de la Răsărit au ales să se întoarcă în ţara lor „pe o altă cale” (Matei 2, 12), fără să-i mai dea detalii despre locul de naştere a lui Hristos. Sau când Dumnezeu a înştiinţat familia sfântă a lui Iisus să ia calea exilului, tocmai pentru a-L salva de la moarte, zădărnicind planul regelui.

De aceea, nu este necesar să ne consumăm energia pe lamentaţii sau tânguieli deprimante că cineva ni-L poate fura pe Hristos. Sau că cineva ne va interzice Crăciunul sau sărbătorile creştine. Iisus Hristos este sălăşluit în adâncul inimii noastre. „Acolo e casa lui Hristos, unde nu pătrunde nimic din lucrurile lumii şi cine străbate tot mai mult înlăuntrul inimii se apropie de Dumnezeu tot mai mult”, afirmă cu atâta profunzime Părintele Dumitru Stăniloae.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Naşterea smerită a lui Hristos, în ieslea săracă a Betleemului, este antidotul şi vindecarea pentru „o lume guvernată de mândrie şi agresivitate, în care totul se reduce la putere şi la armele puterii, la producţie şi la mijloace de producţie, la violenţă, la refuzul de a ceda de bunăvoie, de a face pace în ceva sau de a şti să taci şi să te cufunzi în adâncimile tainice ale vieţii”, cum sugestiv descria Părintele Alexander Schmemann fizionomia lumii în care trăim şi căreia îi suntem părtaşi.

Dacă nu vom renunţa la setea de putere, la lux şi goana după cele materiale, la discreditarea subtilă a actului credinţei, la dorinţa de a-l domina, cu orice preţ, pe celălalt şi la păcatul trufiei, care transformă umanitatea într-o junglă, nu vom putea să ne numim niciodată ucenici ai Pruncului Iisus. Nici nu ne vom putea socoti creştini demni de sărbătoarea Crăciunului.

Hristos ne învaţă că smerenia este calea care ne apropie de Dumnezeu şi transformă viaţa noastră într-un rai. În schimb, mândria ne pregăteşte calea către cele rele şi este începutul instaurării iadului în fragila noastră peregrinare pământească.

De aceea, este esenţial să căutăm şi să cultivăm smerenia în tot ceea ce facem, în toate relaţiile dintre noi. Să fie sarea şi piperul din bucatele relaţiilor dintre oameni, pentru că, aşa cum ne încredinţează Sfinţii Calist şi Ignatie Xanthopol, „smerenia face pe om locuinţa lui Dumnezeu; iar din locuinţa aceasta sunt alungaţi demonii odată cu viciile. Şi omul se face astfel biserica lui Dumnezeu, plină de sfinţenie, de curăţie şi de har”, a spus PS Ignatie.

Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor este disponibilă aici.

 

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost