Fostul deținut politic Mihai Buracu, evocat în Parlamentul României de senatorul Sorin Lavric (AUR)

Fostul deținut politic Mihai Buracu, de la a cărui naștere s-au împlinit recent 92 de ani,  a fost evocat în Parlamentul României de senatorul Sorin Lavric (AUR).

Cred că cea mai statornică autoritate pe care un om o poate căpăta în ochii semenilor e cea dobândită în urma unei suferințe limită, a subliniat senatorul Sorin Lavric, precizând că de la fostul deținut politic Mihai Buracu a aflat în detaliu sinistrul experiment pe care l-a reprezentat în istoria României fenomenul Pitești.

Redăm integral textul declarației politice:

„Mihai Buracu s-a născut pe 24 ianuarie 1930, la Turnu Severin. Primele clase le-a făcut la liceul „Negru Vodă” din Făgăraș, fiind coleg cu Ion Ilioi, Remus Sofonea și frații Novac, toți alcătuind mai târziu legendara trupă de partizani condusă de Ion Gavrila Ogoranu.

A fost arestat de Securitatea din Caransebeș în anul 1949, imediat după absolvirea liceului, pentru că îndrăznise să facă o chetă împreună cu colegii pentru a-şi ajuta profesoara de limba română, o doamnă rămasă pe drumuri în urma arestării soțului, în timpul valului de întemnițări din mai 1948.

Delictul acesta a fost interpretat ca „uneltire împotriva ordinii sociale” și, în urma procesului, Mihai Buracu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Din cei doi ani de detenţie, Buracu a făcut…cinci, din cauza uneia din premeditatele neglijențe birocratice care făceau ca un deținut politic să fie uitat cu anii în închisorile comuniste.

Oricum, cu doar cinci ani de închisoare la cazier, Buracu a scăpat ieftin. În comparație cu sfertul de veac pe care mii de români l-au petrecut închiși între pereții celulelor, calvarul lui Buracu pare o floare la ureche.

Atâta doar că, spre deosebire de alții, Buracu a trecut pe la Pitești.

La Pitești, Mihai Buracu a ajuns în ianuarie 1951 și a stat cinci luni. Două luni le- a petrecut în Camera 4 Spital. A îndurat toată gama de torturi pe care s-a clădit faima macabră a închisorii. Aici, la vârsta de 21 de ani, părul i-a albit complet într-o singură noapte.

Dintre cei 800 de studenți care au cunoscut reeducarea Piteștiului, Mihai Buracu se poate considera unul din cei mai fericiți supraviețuitori. Mai întâi, pentru că nu s-a numărat printre cele 30 de victime care au murit în urma chimurilor și, în al doilea rând, pentru că nu a rămas cu sechele fizice.

În plus, a reușit ca în câțiva ani, să revină psihic pe linia de plutire. Ceea ce nu a reușit însă a fost ca, după 35 de ani, întâlnindu-se din întâmplare cu unii din foștii colegi de celulă, să-i vorbească acestuia ca oricărui alt om: amândoi s-au privit în tăcere și s-au despărțit. Erau legați de amintirea unor căderi prea mari pentru a mai găsi puterea să se privească cu un aer firesc.

Când l-am întâlnit pe Mihai Buracu, mă uitam la el ca la un picat din cer. Căutam să-i citesc în cutele feței și în mimica ei semnele infernului prin care trecuse, ca și cum acolo, în ridurile pielii, aș fi putut descoperi o patalama adeveritoare, un fel de atestat de autenticitate prin care să fiu încredințat că omul din fața mea chiar fusese la închisoarea Pitești.

Cred că cea mai statornică autoritate pe care un om o poate căpăta în ochii semenilor e cea dobândită în urma unei suferințe limită.

Grație lui Mihai Buracu am aflat în detaliu sinistrul experiment pe care l-a reprezentat în istoria României fenomenul Pitești. S-a stins pe 6 martie 2011.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Mihai Buracu”.