Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, mesaj puternic către Biserică

Coprepreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a adresat un cuvânt puternic privind relația partidului cu Biserica, în contextul în care în ultima vreme presa a vehiculat mai multe informații false pe această temă.

Mesajul a fost transmis în cadrul dezbaterii „Retrocedarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei, un gest de normalitate a relațiilor București – Chișinău”, care a fost organizată, joi, în Parlamentul României, de Centrul Român de Studii și Strategii, în parteneriat cu Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău.

„Nu căutăm să arătăm că suntem într-un parteneriat special cu Biserica, în contra adversarilor noștri.

Nu căutăm să dăm adversarilor noștri peste nas, adversari care ne acuză de toate relele și care, prin ricoșeu, acuză și Biserica.

Nu căutăm să obținem susținerea Bisericii, ca instituție, și bunăvoința ierarhilor, ca persoane, cu putere de decizie și influență.

Nu căutăm să obținem distincții, de care- Slavă, Domnului!- nu ducem lipsă. Mie mi s-a întâmplat să primesc deja două distincții importante în Basarabia, una din partea Mitropoliei Basarabiei și una din partea Episcopiei de Bălți, pentru care sunt foarte onorat și îndatorat. Ele mă obligă să fiu și mai cuminte și mai harnic în privința slujirii lui Dumnezeu.

Nu căutăm niciun fel de avantaje electorale, pînă la urmă meschine, lumești.

Ne facem doar datoria de fii ai Bisericii, datoria față de Biserica-Mamă și față de neamul nostru românesc.

Este datoria noastră și nu cerem nicio răsplată pentru ea.

Să nu se teamă nici Sfântul Sinod, nici PF Părintele Patriarh Daniel, nici clericii Bisericii Ortodoxe Române, că nu vrem să dăm impresia unei anexări politice a Bisericii, nu vom face asta niciodată, pentru că suntem conștienți că asta ar răni de moarte Biserica noastră națională”, a spus copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, mesaj puternic către Biserică”

  1. Relatia Politrucului cu Biserica si invers relatia Bisericii cu Politrucul , poate fii numai intr-un singur sens , ” in ADEVAR ” si a ” faptei in ADEVAR ” cat despre impropietariri si alte interese materiale ale momentului si de o parte si de alta le avem ca exemplu de sute de ani . DAR CINE STIE ? POATE BISERICA CHIAR DORESTE SA FIE IN ADEVAR SI SA GIREZE POLITRUCUL IN ADEVAR SI NU IN INTERESUL PROPRIU. RAMANE DE VAZUT la urmatorele alegeri . Cu respect pentru adevaratii slujitori in adevar ai BISERICI ROMANE.

Comentariile sunt închise.