Inițiativă legislativă AUR pentru tinerele familii. Credit de 150.000 de lei pentru locuință. În ce condiții poate să devină nerambursabil

Tinerele familii care trăiesc în România sau care se întorc în țară ar putea beneficia de un credit de până la 150.000 de lei pentru achiziționarea unei locuințe, potrivit unui proiect de lege inițiat de AUR.

Potrivit proiectului intitulat „Casa noastră”, pentru fiecare copil din familie, născut sau adoptat după contractarea creditului, statul șterge câte 10.000 de euro din datorie.

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu: Familia, valoare de căpătâi

„La inițiativa colegei mele Rodica Boancă, am scris acest proiect de lege care vine în sprinijul familiilor românești, care încurajează familiile să nasca prunci, pentru că un popor care nu are generații noi nu are nici viitor.

Dar nu doar din perspectiva statului ne-am gândit la această lege, ci mai ales din perspectiva oamenilor, care vor să trăiască după valorile pe care noi ni le-am însușit ca partid și pe care le nutrim în acțiunile noastre politice.

Între aceste valori, familia este una de capătâi. Pentru a ilustra preocuparea noastră adâncă și perpetuă pentru familie, am făcut acest proiect de lege așa cum am făcut și alte proiecte bune pentru români, care să fie în concordanță cu valorile pe care noi le mărturisim: libertatea, credința, națiunea și familia.

Din păcate, până acum nu au avut sorți de izbândă în Parlamentul României, unde românii ne-au trimis cu un procentaj de doar 10 %.

Insistăm să le propunem și celorlate grupuri parlamentare proiecte de legi necesare pentru români, bune din perspectiva oricărei formațiuni politice și care ar trebui votate de noi toți, pentru că sunt în beneficiul românilor, pe care noi suntem chemați să-i slujim, nu să-i năpăstuim, nu să-i dezavantajăm, nu să-i ignorăm în solicitările lor, în năzuințele lor, în idealurile lor.

Credem că am putea avea o șansă cu acest proiect, care este novator pentru România. Sperăm din toată inima ca ai noștri colegi din celelalte grupuri parlamentare să fie sensibili la această dorință a românilor de a rămâne acasă, de a-și face familii, de a avea copii și, în acest sens, să primească și un ajutor din partea statului care altminteri pune multe taxe și impozite pe spinarea lor și multe alte corvezi.

Să ne ajute Dumenzeu să izbândim măcar cu acest proiect de lege și el să fie începutul pentru alte multe proiecte de legi inițiate de noi, AUR, în beneficiul românilor”, a declarat copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Senator AUR, Rodica Boancă: Îmi doresc ca românii să rămână acasă.

„De când am intrat în Parlament ne-am propus și v-am promis că vom lucra legi pentru români, în așa fel încât oamenii de acasă să simtă că statul îi sprijină și îi ajută.

Îmi doresc foarte tare, și toți din AUR ne dorim foarte tare, să avem legi pentru români, legi lucrate bine, dar care să aducă plus valoarea în viața fiecărui cetățean în parte.

Îmi doresc foarte tare ca românii să rămână acasă, să nu mai plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Să nu se mai bucure doar de ajutoarele pe care statele în care ei lucrează le oferă, pentru că și România are posibilitatea să ofere astfel de ajutoare.

Am inițiat un proiect de lege care vizează un program național numit „Casa noastră”.

Acest program este pentru tinerii până în 35 de ani, dacă sunt din România, sau până în 40 de ani, dacă se întorc din străinătate și în ultimele șase luni lucrează în România.

Creditul este de aproximativ 150.000 de lei, pe care să îl folosească pentru achiziționarea unei locuințe.

Acest credit poate deveni nerambursabil, dacă- după obținerea lui- tânară familie naște sau adoptă copii. Pentru fiecare copil născut în familia respectivă- după ce au luat acest credit- statul va șterge din datoria de aproximativ 30.000 de euro câte 10.000 de euro, echivalentul în lei”, a explicat senatorul AUR, Rodica Boancă.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost