Scriitorul Vasile Lupasc reacționează, într-o postare pe Facebook, la opinia celor care consideră că nu avem ce să apărăm în caz de război, oferind răspuns la întrebarea ce a făcut Țara pentru fiecare dintre noi.
„Tot circulă repostată si răspostată opinia unui prezentator tv cum că nu avem ce apăra în caz de război. Pai ce a făcut țara asta pentru noi? Noi ar trebui să ne apăram copiii și să plecăm cât mai departe.
Serios? Dacă in afara de `caterincă`, ai mai fi studiat și puțină istorie, ai fi aflat că Țara asta (mereu cu litera mare pentru unii dintre noi!) i-a dat pe Decebal care s-a sinucis pentru a nu-i sili pe daci să devină scalvi odată cu el, că lânga Târgoviște, Vlad Voievod Drăculea a intrat singur peste imensa tabară a sultanului ce cucerise Constantinopolul, că Mihai Vodă și-a căpatat numele de viteaz luptând pentru libertatea, limba și mai ales viitorul nostru, că lângă ei au murit sute de mii de români pentru `copiii copiilor din veac`, adică pentru noi. Oasele lor, mințile ascuțite ale savanților, truda altor români hăruiți, au contibuit la tihna lumii de azi. Ce a facut Țara pentru tine? Totul!
Ei, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Brâncuși, Antipa, Coandă, Cătălina Teodoroiu, Sima Buzescu, ei sunt Țara! Ei și milioanele de oameni care trăiesc cuminți și buni așa cum le-a fost lăsat.
Voi, cei scârbiți că nu vi se tot dă, plecați! Sper să vă fie bine acolo unde mergeți și să aveți la ce vă întoarce”, a scris, pe Facebook, Vasile Lupasc.


- Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au avizat FAVORABIL numirea istoricului Marius Oprea, susținut de AUR, în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) - 8 iunie 2023
- Victorie categorică a dreptei spaniole la alegerile locale și regionale de ieri, 28 mai 2023 - 29 mai 2023
- Claudiu Târziu, la lansarea Programului de guvernare AUR: „Este un punct de cotitură de la deconstrucția din ultimii 33 de ani, la reconstrucția României pentru următorii zeci de ani!” - 13 mai 2023