Ucraina a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) „o listă cuprinzătoare de echipamente” de care are nevoie pentru a opera centralele nucleare în timpul războiului cu Rusia, a declarat sâmbătă directorul general al AIEA, Rafael Grossi, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Acestea includ dispozitive de măsurare a radiaţiilor, material de protecţie, asistenţă legată de computere, sisteme de alimentare cu energie şi generatoare diesel, a spus Grossi într-un comunicat.
„Vom coordona punerea în aplicare a asistenţei pe care AIEA şi statele sale membre o vor oferi, inclusiv prin livrarea echipamentelor necesare direct la siturile nucleare ale Ucrainei. Nevoile sunt mari şi sunt foarte recunoscător pentru sprijinul considerabil pe care statele noastre membre au indicat deja că îl vor pune la dispoziţie”, a spus el.
Ucraina are 15 reactoare operaţionale la patru centrale, dintre care şapte sunt în prezent conectate la reţea, inclusiv două la instalaţia Zaporizia, care este în prezent controlată de Rusia.
Rossi urmează să viziteze în această săptămână centrala energetică, pe care forţele ruse au ocupat-o la scurt timp după invadarea Ucrainei, dar au părăsit-o pe 31 martie. El a spus că va preda echipament de monitorizare a radiaţiilor, precum şi echipament individual de protecţie.

- 27 mai. Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, model de smerenie și blândețe - 27 mai 2022
- Profit.ro, despre reactorul nuclear dezvoltat de americani la Doicești: De ce nu implementează americanii un astfel de proiect mai întâi la ei în țară? Răspunsul unui înalt oficial de la Washington - 26 mai 2022
- Ungaria va taxa suplimentar băncile și companiile cu profituri mari. Încasările merg către armată şi plafonarea prețurilor la energie pentru populație - 25 mai 2022