Semnal de alarmă. Pierit-au românii din Ucraina?

Situația românilor din nordul Bucovinei, câți au mai rămas, este tragică, avertizează Tudor Nedelcea într-un editorial pentru agenția BucPress.

Dacă autoritățile de la Budapesta sau Varșovia au intervenit în apărarea conaționalilor lor din Ucraina, „dragii” noștri președinți au rămas nepăsători. Actualul președinte (îmi scapă numele) a mers în Ucraina, dar a refuzat să se întâlnească cu românii de acolo spre a le auzi păsurile; a avut ocazia, la o adunare ONU, să vorbească cu omologul său ucrainean, dar n-a făcut-o, explică autorul.

„Există un principiu de bază al dreptului roman: de a asculta și cealaltă parte („Audiatur et altera pars”), preluat din tragedia Medeea a scriitorului Seneca, contemporan cu împăratul roman Nero. Or, în contextul războiului ruso-ucrainean, dar și anterior, soarta românilor din Bucovina de Nord, Herța, Ucraina de Sud (Cetatea Albă, Ismail), este ignorată total. Deviza „Tribunei”: soarele pentru toți românii la București răsare este acoperită de nori grei. Niciun reprezentant marcant al românilor din Ucraina n-a fost solicitat de posturile TV din România spre a-și exprima opinia, ei fiind cei îndreptățiți s-o facă.

Fără îndoială, Putin (ce diferență între Putin și Gorbaciov!) este vinovat, este invadatorul, chiar dacă a intrat cu arma într-o ală țară sub pretextul apărării conaționalilor săi, majoritari în Crimeea și Donbas, dezavantajați de Legea Educației din Ucraina, promulgată de fostul președinte Poroșenko. Genialul Ion Creangă strecoară în Ivan Turbincă un subtil tâlc politic: Ivan este prototipul liderului politic rus, turbinca fiind traista în care introduce („pașol na turbinca”) provinciile și țările „vizitate”, având drept de carte de căpătâi Testamentul lui Petru cel Mare (prietenul lui Dimitrie Cantemir și dușmanul lui Constantin Brâncoveanu). (Întrebat cu cine se învecinează Rusia, Bulă (nu Bulai) a răspuns: „Cu cine dorește”).

Dacă autoritățile de la Budapesta sau Varșovia au intervenit în apărarea conaționalilor lor din Ucraina, „dragii” noștri președinți au rămas nepăsători. Sub președenția lui Emil Constantinescu (ministru de externe: Adrian Severin) s-a semnat un tratat de vecinătate, recunoscând, de fapt, rapturile istorice teritoriale înfăptuite de Stalin, cu acordul tacit al SUA și al Marii Britanii (Insula Șerpilor a fost vândută pe o chitanță de mână de către Eduard Mezincescu).

La Congresul Românilor de Pretutindeni (Romfest, 16-20 septembrie 1998), organizat de părintele Gh. Calciu-Dumitreasa la Muzeul Național de Istorie, românii din străinătate au considerat acest tratat drept „act de trădare națională”.

Actualul președinte (îmi scapă numele) a mers în Ucraina, dar a refuzat să se întâlnească cu românii de acolo spre a le auzi păsurile; a avut ocazia, la o adunare ONU, să vorbească cu omologul său ucrainean, dar n-a făcut-o.

Pentru românii noștri din Ucraina nu mai avem niciun interes, nicio simpatie, nicio obligație?! Am creat filiale ale ICR în diverse localități din lume, dar unde era absolut nevoie nu, adică la Cernăuți”, notează Tudor Nedelcea.

Articolul integral este disponibil aici.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost