După ce a anunțat că nu va renunța la cărbune, așa cum prevede programul UE Green Deal, Germania respinge și planul european privind interzicerea automobilelor cu motoare pe combustie.
Guvernul german nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene care vizează interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, a declarat, marţ,i ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Luând cuvântul la un eveniment organizat marţi de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), Christian Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie, deoarece o interdicţie totală ar fi o greşeală , fapt pentru care guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această prevedere europeană.
Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.
Parlamentarii europeni au sprijinit luna aceasta propunerea Comisiei Europene, înaintea negocierilor cu ţările membre UE cu privire la forma finală a legii.
Pe același subiect:
- Claudiu Târziu, în Piața Universității: Legea Vexler este cel mai grav atac din ultimii 36 de ani împotriva ființei naționale. Trebuie să stopăm aplicarea ei - 16 ianuarie 2026
- București: Peste 10.000 de oameni, prezenți de Ziua Culturii Naționale la protestul față de Legea Vexler - 15 ianuarie 2026
- Icoane pe sticla – atelier de pictură la Casa cu Rost - 15 ianuarie 2026
