ZF: Antreprenorii români încep să pună întrebări. De ce prețul la gaze a crescut aşa de mult dacă noi avem gaze? De ce cresc dobânzile atât de mult? De ce Viktor Orban îşi apără ţara, iar ai noştri nu?

Deşi asistăm la explozia preţurilor, la creşterea dobânzilor, guvernul, Iohannis, Isărescu, BNR beneficiază încă de linişte, însă apar întrebări în spatele cărora se aliază din ce în ce mai mulţi antreprenori.

Într-o analiză publicată de ZF, sunt identificate principalele probleme cu care se confruntă România, de la scumpiri fără precedent, la dispariția forței de muncă, la importurile de produse agro-alimentare sau la creșterea dobânzilor.

Firmele româneşti sunt mai bine pregătite pentru furtună, pentru o nouă criză şi fiecare antreprenor încearcă să navigheze prin această nouă furtună cu care nu s-a mai confruntat, cel puţin din perspectiva războiului din Ucraina, care a aruncat toată lumea în aer. Dar dincolo de acest optimism, notează sursa citată, în discuţii încep să apară întrebări în spatele cărora se aliază din ce în ce mai mulţi antreprenori:

De ce la noi preţurile cresc aşa de mult? Lumea se uită mai puţin la inflaţie şi mai mult la preţurile pe care le plăteşte, începând de la gaze, energie, până la ulei şi ouă. Uleiul este un etalon foarte prezent în discuţii. Faţă de inflaţia de 14,5% în mai, uleiul a crescut cu 44%.

– De ce preţul la gaze a crescut atât de mult, dacă avem gaze? Gazele au crescut cu 86%, iar preţurile sunt plafonate, pentru că altfel ar fi crescut şi mai mult. Pentru că facturile sunt primite de la ENGIE sau de la un alt furnizor străin, oamenii încep să pună din ce în ce mai multe întrebări, cum ar fi de ce am dat gazele la străini, de ce am dat petrolul la străini, noi ce câştigăm din asta, că preţurile sunt mari oricum. Sistemul energetic din România este atât de complicat, încât lumea nu mai înţelege nimic, dar ştie că trebuie să plătească factura către companii străine.

– De ce benzina şi motorina au crescut aşa de mult? Combustibilii au crescut cu 38%. Prea puţină lume ştie că 60% din preţul benzinei sau motorinei reprezintă taxe şi impozite. Ei ştiu cât plătesc la pompă, la OMV, MOL, care sunt companii străine.

– De ce inputurile din agricultură au crescut atât de mult în câteva luni? Unde sunt combinatele de îngrăşăminte chimice ale noastre? De ce a trebuit să le închidem şi să stăm la mâna străinilor? Dacă le spui agricultorilor că inputurile s-au dublat iar preţurile s-au triplat, ei îşi răspund că banii îi fac traderii, care sunt străini. Şi că ei nu prea câştigă.

– De ce luăm legume din Polonia şi marfa noastră nu o ia nimeni, nu o iau retailerii? Poate pentru că sunt străini? Tema magazinelor mari şi a taxelor pe care le impun este extrem de actuală şi la fiecare discuţie se pune problema de ce noi nu avem propriii noştri retaileri, unde să putem desface produsele noastre. Când li se răspunde că nu au cantitate suficientă pentru a fi luaţi de retaileri, replica este că statul, guvernul, nu-i ajută, nu le dă bani să investească pentru a-şi mări capacitatea de producţie, aşa cum fac alte ţări. Băncile nu le dau bani fără să aibă garanţii, iar ei nu au garanţii pe care să le pună.

– De ce nu au fost trecut irigaţiile în PNRR, ca să luăm bani de la Uniunea Europeană pentru refacerea acestui sistem? Noi nu avem suficienţi bani pentru a investi în irigaţii pe cont propriu, iar statul a arătat că nu vrea să refacă acest sistem, pentru a fi dependenţi de importuri.

– De ce nu mai avem zootehnie şi am ajuns să importăm carne de porc? Fermele de animale nu sunt un business rentabil, pentru că cei mari fac jocurile şi preţurile şi favorizează importurile. Statul român nu ne-ajută deloc să avem ferme, aşa cum fac alte state. Peste tot în lume guvernele îşi protejează fermierii, numai la noi nu. Suntem nevoiţi să vindem cerealele direct de pe câmp, pentru că nu avem cui să le vindem intern. Singurii cumpărători sunt traderii care fac preţurile. Guvernul nu ne încurajează să facem fabrici, nu ne dă bani de investiţii, iar băncile nu ne dau credite, pentru că nu au încredere în noi.

– De ce cresc dobânzile, de ce creşte ROBOR aşa de mult, cum să crească de la 1% la 6%? Cum crede Banca Naţională că noi o să putem plăti o dobândă de 10%, ce politică face Mugur Isărescu? Creşterea dobânzilor începe să se vadă din ce în ce mai mult în ratele pe care companiile trebuie să le plătească pentru creditele luate. Lumea nu înţelege cum e cu corelaţia între inflaţie şi creşterea dobânzilor. În ultimii ani, băncile le-au dat credite când dobânzile erau mici, iar acum trebuie să plătească această creştere a dobânzilor, de care băncile nu le-au spus.

– De ce nu mai avem forţă de muncă, ce face guvernul? Unde sunt românii noştri? Problema lipsei de forţă de muncă este pe primul loc pe lista companiilor. Unele firme au apelat la asiatici, dar altele spun că tot mai bine lucrează cu românii. Taxele pe muncă sunt considerate mari, aşa că mulţi preferă o formă de plată gri, adică o parte din bani (în special la nivelul salariului minim pe economie) sunt plătiţi oficial cu tot cu taxe, restul se dau prin diverse alte forme. În oraşele mijlocii şi mici aceasta este forma de plată.

– Ce face guvernul cu taxele şi impozitele pe care noi le plătim, unde se duc banii, că noi nu-i vedem? După ce că noi plătim cele mai multe taxe, tot la noi vine controlul. Un antreprenor din Brăila a spus la Constanţa: De 26 de ani fac pâine, am 86 de angajaţi, nu am întârziat nicio zi cu plata taxelor şi impozitelor şi nimeni nu a venit vreodată să-mi spună mulţumesc. Dacă aş întârzia o zi, imediat ar veni în control.

– De ce Viktor Orban îşi apără ţara şi guvernanţii noştri nu? Pentru companii, pentru antreprneori businessul nu prea are ideologie. Aşa că ei vor ca afacerile să meargă înainte. Războiul din Ucraina este văzut puţin diferit faţă de retorica oficială. Prin embargo, americanii au lovit în Uniunea Europeană, i-au lovit pe nemţi şi noi plătim acest preţ. Viktor Orban, premierul Ungariei, este privit cu admiraţie pentru modul în care, cel puţin public, îşi apără ţara şi interesele ei. Patronii români  nu văd acelaşi lucru de la Iohannis sau de la guvern, considerând astfel că în final noi vom pierde cel mai mult.