Ca de obicei, distanțându-mă de știri și dezbateri, am aflat cu oarecare întârziere de „furtuna din pahar” (transformată în „scandal național”) stârnită de petiția online a unei băcăuance… cu inițiativă tovărășească: Petiție împotriva premierii publice a elevilor, la sfârșitul anului școlar, și a încălcării datelor cu caracter personal. Chiar dacă nu caut eu știrile, din când în când mă caută ele pe mine și se întâmplă să mă și găsească.
După 35 de ani petrecuți la catedră, o asemenea pretenție aberantă mi-a animat curiozitatea de dascăl și de părinte. Am deschis, deci, petiția ca să înțeleg ce resort a îmbrâncit-o rău pe respectiva doamnă… profesor să se adreseze (cui?, că nu e clar!)… să zicem că „opiniei publice”, pentru a combate vehement tradiționalul nostru obicei de a recompensa public, stimulativ, elevii buni. O deranjează coronițele, diplomele, festivitatea de sfârșit de an școlar și alte obiceiuri autohtone „proaste”, deoarece, chipurile, îi demoralizează, traumatizează, frustrează, umilește, discriminează etc., etc., pe cei… slabi la învățătură. Argumentează: „Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu.” N-am verificat dacă „nicăieri în lume” înseamnă într-adevăr „nicăieri” pe planeta albastră, dar ideea principală a propoziției este să ne „aliniem”, nu care cumva să ieșim noi din rând! Cum adică să fim „altfel” decât alții, tocmai acum, când diversitatea este vârf de lance propagandistică? Mai bine să-i frustrăm pe cei buni, silitori, competitivi, să nu-i mai tot „evidențiem” atâta, să-i anonimizăm, să secretizăm notele, pentru că, zice semnatara petiției, „Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație.”
Așa o fi, că prea spune dumneaei, uitând/ignorând faptul că – de când venim pe lume și până părăsim planeta natală – toată viața noastră se așază, hotărât, ireversibil, sub incidența competiției de diferite tipuri. Cu alții și/sau cu noi înșine, cu timpul… Tonul patetico-telenovelistic al semnatarei direcționează (sub alizeul vreunei noi „directive”?) către un spațiu în care ierarhizarea elevilor după rezultatele la învățătură este privită ca un fel de severă agresiune asupra celor cu un IQ nativ mai subțirel sau, după caz, mai leneviori. Prin urmare, hai să-i așezăm pe copii, la grămadă, sub un clopot de sticlă (opacă, desigur, că transparența strică!), să crească într-un dolce far niente, în iluzia distructivă că toți sunt la fel de buni (sau de răi?), că sunt egali. Hai să-i vulnerabilizăm de mici, în așa fel încât, în clipa când vor ieși în lume din incubatorul căldicel propus pentru ei și se vor izbi, total nepregătiți, de competiția reală, dură (care, din păcate, include și nedreptăți!) și de inevitabile ierarhizări, să devină depresivi, anxioși, incapabili să se confrunte cu dificultățile unei societăți contondente. Atunci să vezi frustrări și victime!
Aș fi înțeles dacă petiționara ar fi propus extinderea premiilor – în sensul că pot fi încurajați, motivați prin premii și copiii care, fără să obțină rezultate excepționale la învățătură, au alte merite, pe linie extrașcolară. Dar nu!, doamna nu aderă la această variantă, pentru că, precum se vede, ea adoră formula „să moară și capra vecinului”. Poate că pe la școala unde predă nu se poartă premierea extinsă; prin alte școli… da, deși fondurile pentru premiere sunt tot mai firave și mai greu de găsit!
Pe de altă parte e deja știut că, de ani buni, avem inflație de diplome, altfel spus – frecventă relativizare/ambiguizare oficială de valori. Pentru orice fleac, se acordă pompos, oricui, „diplomă de participare”. Poți să-ți faci netulburat somnul de frumusețe într-un fotoliu, ca simplu spectator plictisit la un pseudoeveniment. Se consideră că „ai participat”, așa că te alegi cu o diplomă irelevantă, utilă… ca hârtie pe care să cureți zarzavat. De această invazivă, parazitară „specie” de diplome, da, ar fi înțelept să ne descotorosim.
Deunăzi am primit de la o prietenă și linkul unei emisiuni în care emitenta petiției a fost (telefonic) prezentă, așa am aflat că este profesor doctor… nu orișicum, ci magna cum laude. De mirare că, având o asemenea înaltă calificare, posesoarea titlului (de care, evident e tare fudulă de vreme ce a încălcat confidențialitatea „datelor personale” pe care o predică), s-a dovedit mai refractară decât cărămizile de căptușit cuptoare metalurgice. Refractară la argumentele raționale, pertinente, coerente și de bun-simț ale celorlalți doi invitați în emisiune (Ion Bogdan Lefter și Claudiu Târziu). Dacă doamna doctor știe ce înseamnă magna cum laude, precis știe și ce înseamnă per aspera ad astra (de la Seneca cetire) sau ad augusta per angusta (zicerea lui Hugo. Victor, a nu se confunda cu Boss!). Ori n-o fi știind?!? Și, fie-mi cu iertare, cum se cheamă când cineva se împăunează public cu propriile performanțe, pledând simultan ca performanțele copiilor să fie pitite sub obroc? Ipocrizie? Demagogie? Paradox? Disonanță cognitivă?
Nu am altă explicație pentru atitudinea ei decât că, (și) în acest caz, ideologicul anihilează logicul, „curentul”, impunând calapoade (acum, ca și în alte vremuiri istorice), schilodește gândirea liberă, iar ideea de ierarhizare valorică și meritocrație probabil le dă, ca febra galbenă, distinsei doamne și celor care o aplaudă, frisoane și cumplite coșmaruri.
Școala ar deveni, în situația în care decidenții din ministerul de resort s-ar (Doamne ferește!) îndrăgosti orbește-nebunește de propunerea petiționarei și ar aplica-o, un teribil „pat al lui Procust”, pe măsura căruia copiii ar fi egalitarist schingiuiți. Cei foarte buni, dacă nu decapitați, ar fi striviți din creștet spre tălpi ca să corespundă dimensiunii patului, cei mai slăbuți ar fi alungiți forțat, în același scop. Uite-așa, să fie cu toții egal (ne)fericiți! Procedeul nu este nou, i-a descris și Camil Petrescu odinioară fatidicele efecte sociale.
Ca dascăl cu peste trei decenii de experiență, dar și ca părinte, nu am prea văzut copii umiliți de… ritualul festivităților de premiere. Copii mâhniți ori revoltați de nedreptăți din cauza unor favoritisme (coleg de clasă „cocoloșit” de unele dintre cadrele didactice și supraevaluat pentru că… e progenitură de „baștan”), copii demoralizați din cauza unor subevaluări subiective, copii timorați de severitatea exacerbată a unor profesori sau copii dezamăgiți că, deși s-au pregătit și au răspuns bine, examinatorul n-a fost atent și i-a evaluat din imaginație, da, am văzut din timp în timp! Asta este însă o cu totul altă problemă, în numele căreia nu se pot face generalizări și pe care nu o rezolvă anularea premierii publice a elevilor merituoși. Sunt frustrări reale, ce se pot aduna, în „cantitate” mai mare sau mai mică, pe parcursul unui an școlar. Nicidecum la final de an, nicidecum din cauza coroniței! Sunt insatisfacții care pot lăsa urme mai adânci decât cele reclamate în petiție. N-au nicio legătură cu festivitățile de premiere, nu creează invidii ori rivalități între copii, întrucât vizează relația profesor-elev. Copiii/adolescenții au un instinct al dreptății ce nu poate fi ușor păcălit. Dacă sunt subevaluați, în zadar li se comunică notele individual. Frustrarea persistă, nu dispare nici prin secretizarea situației școlare, nici prin eliminarea premiilor la sfârșit de an. În schimb, secretizarea poate feri de ochii lumii eventuale supraevaluri, nepotisme, regimuri preferențiale. Iar favoritismul este o „boală” de care sistemul s-ar vindeca numai dacă nu s-ar mai pune „pile” și nu s-ar mai exercita presiuni puternice, de sus în jos, asupra evaluatorilor, când „școlerii” sunt din neam de potentați (financiar, politic etc.). Dl. Goe, lanțul slăbiciunilor… împunse cu vârful peniței de Caragiale și-au păstrat în mare măsură actualitatea. Nu numai la noi.
Altminteri, mulți copii isteți, dar demotivați (de ce oare?!) în a dobândi note mari, indiferenți la clasamente și podiumuri, nici măcar nu cad pradă presupuselor frustrări sau umilințe de care se face caz în petiție. Sunt conștienți de propriul potențial. Au încredere în ei înșiși, nu suspină-lăcrimează, nu-și pierd supralicitata azi „stimă de sine”, ba chiar se amuză adesea, amical, pe seama „tocilarilor”. Pot, foarte bine, să fie performanți mai târziu. Iar dacă asta nu se întâmplă, știu să-și asume traiectoria (descendentă, sinusoidală, cum ar fi ea) fără să se smiorcăie la maturitate că i-a tulburat ad aeternum umbra coronițelor și premiilor colegilor de gimnaziu și de-aia, vezi Doamne, n-au putut ei să strălucească ulterior în deplinătatea lumenilor lor!
A comunica mediile anuale mari la festivitățile de premiere echivalează oare cu „încălcarea datelor cu caracter pesonal”? De ce ar fi confidențiale rezultatele pozitive? Pesemne pentru ca – din consecvență – să fie confidențiale și cele negative, să nu se afle (decât prin efortul jurnaliștilor de investigație) că X, propulsat politic într-o măreață funcție decizională, a fost corigent/repetent în învățământul preuniversitar? Sau că, târâș-grăpiș, și-a completat studiile liceale după ce a absolvit cu brio vreo două facultăți postdecembriste?
Doamna doctor & comp au migrene din pricina coronițelor de pe creștetele premianților. Petiționara și susținătorii chiar nu văd că învățământul nostru are azi răni deschise și suferințe cu adevărat serioase care duc vertiginos (statisticile reflectă situația) la expandarea analfabetismului funcțional? Mai că-mi vine a zice că i se trag (rănile) de la unii care n-au meritat coronițe în copilărie, dar s-au făcut (foarte) mari pe căi obscure și iau (pentru că pot!) decizii demolatoare. În aceste împrejurări, preocuparea subită și ardentă a unora pentru efectul „nociv” al coronițelor și premiilor este stranie, ca tichiuța de mărgăritar pe căpățâna pleșuvă.
Altfel, ce să zic?! Multe dintre comentariile care susțin petiția sunt, printr-o precară ori incorectă exprimare în limba română, „oglinda” semnatarilor… cărora li se oferă condiții din ce în ce mai prielnice să se afirme (măcar) de acum încolo. Poate le vine vreo idee progresistă și pentru a respecta intimitatea copilului în pauza mare. Nu de alte, doar pentru ca elevul care are în pachețel o felie mică de pită unsă cu muștar să nu înghită în sec și să nu se uite cu jind la bagheta franțuzească unsă cu pate de somon a colegului de bancă.
MIHAELA MALEA STROE
- Dreptate pentru Vlad Țăranu, elevul pedepsit pentru patriotism. Sancțiunea a fost ANULATĂ - 26 aprilie 2024
- Președintele Emmanuel Macron, discurs electoral despre viitorul UE. Atacă naționaliștii, militează pentru avort și propune dotarea UE cu arme nucleare - 26 aprilie 2024
- Mitropolia Basarabiei: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită - 25 aprilie 2024