Ministrul Cîmpeanu, întrebat care a fost cel mai bun ministru al Educației în ultimii 30 de ani: Niciunul. Dacă am fi fost buni, nu am fi fost în această situaţie acum!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, la Iași, că nu poate să nominalizeze niciun ministru bun al Educației din ultimii 30 de ani.

„Am fost întrebat care cred eu că este cel mai bun ministru al Educaţiei din ultimii 30 de ani. Cu tristeţe v-o spun – niciunul. Începând cu mine, ministru care a avut un mandat din 2014 – 2015. Este simplu, este logic, dacă am fi fost buni, nu am fi fost în această situaţie acum”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, într-o dezbatere organizată la Iaşi privind noua legislaţie din Educaţie, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, cele două legi ale Educaţiei aflate în dezbatere publică nu sunt altceva decât transpunerea în text legislativ a raportului final „România Educată”.

„Schimbarea este esenţială. Spre deosebire de Legea 1 din 2011, care a avut schimbări de proces importante, corecte, însă nu au fost însoţite de schimbări de instituţii, nu au fost însoţite de schimbări de resurse. Atunci când vrei să obţii rezultate diferite cu aceiaşi oameni, cu aceleaşi instituţii, cu aceleaşi resurse, şansele sunt minime şi asta s-a văzut, s-a văzut prin faptul că, spre exemplu, în anul 2022, am organizat Bacalaureatul după Legea 84 din 1995. La 11 ani de la apariţie, încă nu am putut organiza examenul de Bacalaureat după Legea 1. De ce? Nu au fost instituţii, nu au fost mecanisme, nu au fost resurse. Acest proiect de lege însoţeşte schimbările de proces cu schimbări în arhitectura de sistem. Acest sistem însoţeşte schimbările de proces şi de instituţii, cu resurse. Dacă nu vom avea resurse financiare, toate aceste lucruri vor fi degeaba”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu s-a aflat sâmbătă la Iaşi pentru a lua parte la Forumul pentru Educaţie, eveniment în cadrul căruia a fost dezbătută noua lege a Educaţiei, notează sursa citată.

Știri pe același subiect:

Alianța Părinților, reacție DURĂ la noile legi ale Educației anunțate de ministrul Cîmpeanu: Opriţi-l pe GROPAR!

În apărarea limbii române și a culturii române

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost