Recensământul care abia s-a încheiat ne va pune în față o oglindă prin care vom avea confirmarea statistică, a ceea ce foarte mulți dintre noi simțim: că ceva e greșit în modul de funcționare al țării, că ceva nu merge bine, că direcția a greșită.
Toate recensămintele de după 1990, primul an de funcționare într-un nou regim politic, presupus democratic, ne-au dezvăluit și reconfirmat că suntem pe o pantă descendentă din punct de vedere demografic, comparativ cu cele 23,2 milioane de locuitori ai României din 1990:
- 1992 – 22,8 milioane
- 2002 – 21,7 milioane
- 2011 – 20,1 milioane
- 2022 – undeva între 18,2 și 19 milioane, probabil sub 19, conform estimărilor prof. Ghețău.
Populația României scade de peste trei decenii din cauza unui cumul de factori: natalitate scăzută, sub rata de înlocuire naturală a populației, legalizarea avortului, lipsa unei politici demografice coerente și susținute, dar și emigrație externă, temporară sau definitivă a unui segment important din populația activă.
Situația demografică a României este însă mai gravă decât ne-o va releva rezultatele finale ale recensământului, pentru că o parte importantă din cele 18-19 milioane de locuitori de fapt nu mai locuiesc și muncesc în România. Ei sunt prezenți în scripte pentru că dețin locuințe în țară, au buletine și pașapoarte eliberate de autoritățile române, revin periodic pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, însă își duc cea mai mare parte a traiului în afara țării.
Acest segment de populație, greu de evaluat precis, dar care este de ordinul milioanelor (probabil 3 sau 4, dacă nu chiar mai mult), trăiește, muncește, produce și plătește taxe în alte economii din Vestul Europei. Cu fiecare an care trece, șansele ca acești oameni să se întoarcă în țara de origine sunt tot mai mici. Unii se vor întoarce în perioadele de criză din țările de adopție. Alții se vor întoarce după ce nu vor mai fi activi pe piața muncii, la vârsta pensionării. Există oare o instituție a statului român care să studieze în profunzime acest fenomen și impactul său viitor asupra societății și economiei? Mă îndoiesc.
Recensământul ne-a confirmat ceva ce s-a putut sesiza și la precedentul, cel din 2011: incapacitatea administrativă a statului român și neîncrederea populației în autorități. La ultimele două recensăminte s-a constatat imposibilitatea de a recenza întreaga populație. Pe de o parte, o parte a populației manifestă indiferență, lipsă de cooperare cu autoritățile, neîncredere. De aici refuzul sau evitarea recenzării. Pe de altă parte, instituțiile responsabile cu recenzarea nu sunt capabile să îndeplinească în totalitate partea ce le revine în materie de organizare, comunicare și logistică. Doar în București deficitul de recenzori a fost de câteva sute, iar dintre cei recrutați, mulți au renunțat repede după primele zile de muncă pe teren când s-au confruntat cu lipsa de cooperare sau chiar cu ostilitatea unora dintre cetățeni.
Statul român nu este suficient de capabil să-și numere populația, lucru pe care îl știm nu doar de la recensăminte, ci și din momentele electorale, când listele de votanți sunt mereu aproximative. Fără astfel de informații de bază pentru orice țară care se pretinde dezvoltată, decidenții și instituțiile nu pot elabora și implementa politici sectoriale sau naționale care să fie în acord cu realitatea din teren. De aici și senzația că multe decizii și măsuri sunt luate în orb, fără o evaluare bine fundamentată a situației. Impresia de permanentă improvizație ca mod principal de funcționare al instituțiilor a fost foarte evidentă în timpul pandemiei, dar așa par să funcționeze instituțiile din România în mod curent.
Deși la nivel global se vorbește de pericolul suprapopulării, noi, în România riscăm să ne confruntăm un colaps demografic. Până când sau până unde va scădea populația României? Anumite estimări pentru anul 2050 indică o populație a României de 14-15 milioane.
Poți avea o economie în creștere cu o populație în scădere? Te poți dezvolta ca țară cu o populație tot mai îmbătrânită? Tinerii sunt caracterizați, de regulă, prin energie, creativitate, o apetență mai mare pentru risc, ingrediente necesare unei economii dinamice. În competiția globală sau regională, cum va evolua România dacă actualul trend demografic va continua?
Deși acest subiect revine uneori în discursul public, consider că nu i se acordă încă importanța pe care o merită. Vorbim de soarta poporului român și a României ca țară. Nu cred că poate fi ceva mai important pentru o societate decât supraviețuirea sa. De-a lungul anilor s-au luat unele măsuri pentru susținerea familiei și a natalității, însă statistica ne spune că ele nu au avut rezultatele scontate. Consider că prioritatea număr 1 a oricărei guvernări responsabile trebuie să fie politica demografică a țării. Statul, instituțiile, există pentru a servi populației. Dacă populația dispare, ce rost mai au instituțiile?
„România educată” proiectul de suflet al președintelui Iohannis, dincolo de criticile întemeiate care i-au fost aduse, nu prea are sens când în România se nasc an de an tot mai puțini copii. Un sistem de educație bun este necesar, dar nu poate constitui obiectivul principal al unei guvernări. Este doar un ingredient necesar pentru un scop mai mare. Dacă la nivel extern, proiectul de țară este unirea celor două state românești, în plan intern, proiectul de țară trebuie să fie supraviețuirea noastră ca popor și ca societate. Care partid își va asuma acest proiect?
COSTICĂ RUSU
- Claudiu Târziu (AUR): Revoluția CONSERVATOARE va înlătura regimul anti-românesc, care a deviat țara de pe făgașul NORMALITĂȚII - 20 aprilie 2024
- Dublă măsură. Ministerul Educației interzice simbolurile identitare în universități, dar permite promovarea homosexualității - 20 aprilie 2024
- Standardele de mediu alungă fermierii olandezi din țară - 19 aprilie 2024