25 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui mărturisitor Constantin Voicescu. Ultima predică, în paraclisul fostei închisori de la Mislea

Joi, 8 septembrie, în ziua Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, se împlinesc 25 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Constantin Voicescu, unul dintre mărturisitorii Ortodoxiei în temnițele comuniste de la Jilava, Aiud și Târgu Ocna.

Părintele Constantin Voicescu a murit, în urma unui accident rutier, în ziua de 8 septembrie 1997, după ce săvârșise slujba de pomenire pentru deținutele decedate în închisoarea de femei de la Mislea.

Ultimul cuvânt al părintelui Constantin Voicescu, în predica de la Mislea:

„Crăiasă alegîndu-te,
Îngenunchem rugîndu-te,
Înalţă-ne, ne mîntuie
Din valul ce ne bîntuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mîntuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,

Marie!

(Mihai Eminescu, Rugăciune)

Iubiţi fraţi de credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos,

Sărbătorim pe Maica Domnului azi şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfîrşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gîndim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile pe care i le adresăm. Nici o fiinţă, cerească sau pămîntească, nu s-a învrednicit de atîta cinste! Aşa se explică faptul că în fiecare duminică auzim, la utrenie, cîntarea Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii şi mai mărită, făr’ de-asemănare, decît Serafimii…

Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări. Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului: conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi a slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în cîteva momente cu o semnificaţie deosebită:

1.Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să se facă om pentru a ne mîntui, cere consimţămîntul liber al omenirii, al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va şti vreodată ce întorsătură ar fi luat planul pentru mîntuirea lumii dacă în acel ceas unic Sfînta Fecioară n-ar fi dat sublimul ei consimţămînt: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38). Ea este conştientă că, prin consimţămîntul ei liber de a fi mama lui Dumnezeu-Mîntuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pămîntului, de aceea va prooroci inspirată de Duhul Sfînt: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…

2.Ceasul din noaptea Crăciunului,  noapte în care Maica Domnului naşte pe Dumnezeu ascuns în făptură de prunc omenesc. Maica Domnului alăptează și crește, ca orice mamă adevărată, pe omul-Dumnezeu Iisus Hristos, singurul Mîntuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Cîntarea ei, acum, se petrece înlăuntru: Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gîndea la ele în inima sa… (Luca 2, 19). Trebuie să ne oprim cîteva clipe asupra slujirii ei de mamă.

Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă că slujeşte lumea întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui să-şi crească pruncii cu delicateţea și conştiinciozitatea Maicii Domnului. Să ştie, totodată, că refuzul de a avea copii şi de a-i creşte echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire lui Dumnezeu.

Părintele Benedict Ghiuş atrage atenţia asupra sublimităţii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată „Dulcea sărutare”: Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strînsa alipire a obrazurilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu și oameni…

3.Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deplinătatea slujirii ei faţă de oameni. Spun Sfinţii Părinţi: o taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos şi Sfînta Lui Maică. Trupul ei a fost înviat din morţi şi mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mîntuitorului, înainte de sfîrşitul lumii și de a doua venire a Domnului!

Putem spune că este un al doilea Paşte: Paştele Maicii Domnului!

Să ne amintim încă o dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mîntuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu şi, născîndu-L, ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om şi să poată muri și învia din marea Lui dragoste, pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a întregii lumi. Slujirea şi darul acesta n-au fost uitate de Mîntuitorul Hristos. Îndumnezeirea omului – iată marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului!

Iubiţi credincioşi,

De toate acestea ne aducem aminte cu deosebire azi, la naşterea ei. Şi o cinstim după cuviinţă. Şi cum să nu o cinstim pe cea prin care ne vine mîntuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor sfinţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, prin lucrarea Domnului Însuşi, după cuvîntul inspirat „Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiţii mei! Cum atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!

Cum să nu o cinstim pe cea pe care în primul rînd Domnul  a cinstit-o, prin salutul și glasul Arhanghelului, prin al Elisabetei şi, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor, care avea să spună Mîntuitorului:  Ferice de pîntecele care Te-a purtat!… (Luca 11, 27)?

Cum pot unii dintre creştini să fie atît de mărginiţi sau de rea credinţă încît să nu o cinstească? Frăţiile voastre să nu plecaţi urechile la îndemnurile lor! Rămîneţi în Biserica strămoşească, să aflaţi mîntuire! Cine vine la Biserica ta și nu ia degrab’ mîntuire sufletului şi trupului, Prea Curată? – spune o cîntare din slujba Aghiazmei mici.

Slavă Domnului, prezenţa frăţiilor voastre aici arată că o cinstiţi! Aţi venit unii de departe, alţii mai de aproape, spre a vă exprima recunoştinţa faţă de Maica noastră, a tuturor, aici, în acest loc [la Mislea – n.n.] unde surorile noastre, care au purtat crucea grea a credinţei, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei, i-au zidit locaş de închinare!

Slavă Domnului, poporul nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, căci auzim frecvent rostirea: „Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea, de versurile închinate ei de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu (care – precum ştiţi – considera Biserica Ortodoxă  drept „Maica spirituală a neamului românesc”), în minunata poezie Rugăciune, din care am evocat prima parte la începutul cuvîntului nostru. Redăm acum a doua parte:

Noi, ce din mila Sfîntului
Facem umbră pămîntului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor:
Ascult-a noastre plîngeri,
Regină peste îngeri,
În neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie.

Adevărate file de acatist! Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare către El! Atît de caldă şi apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiţi credincioşi, că, dacă pe Domnul Îl iubim, ne şi temem de El, căci va fi judecătorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar o iubim. De ea nu ne temem, căci la judecată o vom avea apărătoare. De aceea cîntăm adesea Apărătoare Doamnă…

O fericim şi o cinstim, dar să nu uităm cuvîntul Domnului spus cînd femeia din popor a fericit-o pe Maica Sa: Fericiţi sînt şi cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-l păzesc! (Luca 11, 28). Îl spune şi Maica Domnului, ca singurul cuvînt de îndrumare ieşit din gura ei:  Să faceţi tot ce vă va spune El!(Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învăţat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi. Să nu uităm, iubiţii mei, cu fiecare mînă de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: Oameni buni, faceţi tot ce v-a spus El să faceţi! E ca şi cum ar zice: Fiţi aproape de Dumnezeu, fiţi aproape unii de alţii! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă cale de mîntuire, altă cale de îndumnezeire nu există…

O, Maică Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvîntul Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin!