Mureș: Planul pentru LICHIDAREA Fabricii de Zahăr Luduș continuă. Statul român s-a retras din negocieri, iar fabrica va fi demolată după 60 de ani de activitate

Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informează că a fost anunţat, miercuri, de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri şi nu s-a găsit cumpărător, anunță Agepres.

„Vă transmitem această adresă ca un ultim strigăt de disperare şi totodată ca o rugăminte de încercare a salvării uneia din cele două fabrici de zahăr funcţionale din România, Fabrica de Zahăr de la Luduş, judeţul Mureş. Ne-aţi dat multă speranţă şi bucurie în primavară, în momentul când am fost anunţaţi că Statul, împreună cu fermierii din zonă, o să preia Fabrica de Zahăr. Ne gândeam că după 32 de ani de distrus, reuşim şi noi, românii, să salvăm ceva, însă astăzi, 28.09.2022, am fost anunţaţi că Tereos România SA îşi continuă planul de lichidare şi demolare a Fabricii de Zahăr de la Luduş, că Statul s-a retras şi în concluzie nu s-a găsit cumpărător”, se precizează în comunicatul transmis de Sindicatul Liber Zahărul Luduş.

Sindicaliştii semnalează că, în plină criză alimentară şi cu un război la graniţă, România autorizează distrugerea unei fabrici funcţionale, precum şi producătorii de sfeclă de zahăr.

„Părerea noastră: suntem într-un război continuu de 32 de ani, război tăcut, pe care România îl pierde încet, cu bună ştiinţă, în favoarea speculanţilor şi aşa-zişilor investitori străini. Nu mai avem mori pentru a produce făina, nu mai avem fabrici de ulei, nu mai avem rafinării, nu mai avem industrie. În locul industriei române s-au făcut mall-uri şi cartiere, în care să stăm şi unde să ducem banii câştigaţi tot de la investitorii străini, bani care pleacă din ţară, nu rămân în România. În plină criză alimentară şi cu un război la graniţa de nord a ţării, autorizăm distrugerea unei fabrici perfect funcţională, cu angajaţi specializaţi pe industria zahărului şi producători de sfeclă performanţi. Vă rugăm, încă o dată, să găsiţi o soluţie pentru salvarea Fabricii de Zahăr de la Luduş”, se mai menţionează în comunicatul semnat de preşedintele Sindicatului Liber Zahărul Luduş SA, Ioan Trif.

În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş – SC Tereos RO SA.

Reamintim că fabrica de zahăr de la Luduș, aflată în prezent în proprietatea companiei franceze Tereos Sucre SAS, este pe cale să-și închidă porțile, după mai bine de 60 de ani de activitate.

Încă de la începutul anului, producătorul francez din industria zahărului Tereos, a anunțat cei aproximativ 350 de fermieri de la care prelua sfecla că nu vor mai semna alte contracte pentru producția din 2022. Un anunț similar a fost transmis și către cei 150 de angajați pe care fabrica îi avea atunci, după cum a relatat RostOnline.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost