Energia „verde” este o înșelătorie. Nu este despre salvarea planetei, ci este despre CONTROLUL planetei

de

Vești bune, tuturor! Un nou raport al cercetătorilor de la Universitatea Oxford ne asigură că trecerea la surse regenerabile ne va aduce, de fapt, economii de trilioane de dolari!

Ați auzit bine. Cică nu ne va costa trilioane de dolari să construim o infrastructură globală complet nouă a rețelei energetice, bazată pe o tehnologie care este încă în curs de dezvoltare și apoi să trecem la ea întreaga economie globală. Nu, nu fiți fraieri! Ne va economisi trilioane de dolari. TRILIoane, vă spun!

 Acum, știu ce se gândesc unii dintre voi, scepticii, cititori, de acolo, ai siteului nostru Corbett Reports: cum ar putea fi adevărat? La urma urmei, așa cum subliniază blogul The Manhattan Contrarian într-o postare recentă despre „Costul tranziției la energie verde”, întreruperea aprovizionării europene cu gaze cauzată de zăpăceala din Ucraina face deja ravagii în economia Europei, germanii pregătindu-se pentru o creștere cu 13% a facturilor reglementate la gaze ale consumatorilor în acest an, iar rezidenții Regatului Unit se confruntă cu o aproape triplare a facturilor la energie. Și asta înainte ca Marii Resetatori să înceapă cu adevărat să închidă conductele și să impună rețeaua energetică „verde” eoliană/solară/unicornică.

 Dar de ce să credeți suferința economică reală pe care o veți întâmpina (încălzirea propriei case în această iarnă), când stăpânii voștri oxfordieni dau rapoarte mari și groase (pe care nimeni nu le va citi) în care vă spun câți bani vor fi economisiți prin trecerea la o energie verde? La urma urmei, BBC și MSN și Nature World News se înghesuie care mai de care pentru a repeta, fără a le chestiona în niciun fel, aceste descoperiri, așa că cine sunteți voi pentru a aduce în discuție vreuna dintre „datele factuale” plictisitoare care contrazic acest basm reconfortant?

Ok, să dăm cărțile pe față. Cel mai recent studiu de la Oxford – împreună cu numeroasele declarații similare făcute în ultimii ani că tranziția la rețeaua de energie verde va fi nedureroasă (sau chiar profitabilă) – este simplă propagandă ușor de demontat. Dar este propagandă pernicioasă . Este concepută pentru a determina plebea să îmbrățișeze în mod activ propria ei sclavie în numele salvării Mamei Pământ și – până în acest moment – ​​a fost remarcabil de eficientă în acest scop.

 Într-adevăr, rețeaua de înrobire durabilă prin energie verde este o înșelătorie de sus în jos. Dar nu este doar un vis cu plăcinte care pică din cer, vândut unui public credul și ignorant. E mai rău decât atât. Este o minciună elaborată cu grijă, care este concepută pentru a ne conduce în noul nostru rol de iobagi în plantația neofeudală a viitoarei distopii verzi.

Vreți să aflați detaliile? Să săpăm.

Mitul Energiei Verzi

Nu știu dacă ați fost atenți în ultimele decenii, dar grupul obișnuit de crimatologi, „activiști”, bancheri sustenabili care împing sclavia și politicieni corupți încearcă cu disperare să vândă publicului ideea că morile de vânt, energia solară, panourile și pârțurile de unicorn sunt un praf magic de spiriduși, capabil să transforme populația umană dintr-una de crapitaliști lacomi și grași care violează planeta pentru distracție și profit, în comuniști iubitori de pace, care joacă Hora Unirii și trăiesc în armonie perfectă cu natura.

 Credeți sau nu, ei vă mint!

 Luați, de exemplu, cel mai recent studiu Oxford la care m-am referit mai sus. Purtând titlul „Prognoze tehnologice fundamentate empiric și tranziție energetică”, începe pur și simplu prin a presupune din start drept adevărată minciuna fundamentală pe care se construiește întregul mit verde: „Decarbonizarea rapidă a sistemului energetic global este esențială pentru abordarea schimbărilor climatice”.

 Acest lucru, desigur, nu este adevărat, așa cum am demonstrat aici și aici și aici și aici și aici și din nou și din nou. (Și din nou și din nou și din nou și din nou.)

 Dar, după ce au afirmat pur și simplu această minciună cu fața cheală drept adevăr factual, boffinii oxfordieni au apoi tupeul să-ți urineze pe față și să-ți spună că ceea ce simți e ploaie: „Comparativ cu a continua cu un sistem bazat pe combustibili fosili, probabil că o tranziție rapidă la energie verde va avea loc și va duce la economii generale nete de multe trilioane de dolari – asta chiar și fără a lua în considerare stoparea daunelor climatice sau beneficiile corespondente ale politicii climatice.”

Ca întotdeauna, vă încurajez să citiți singuri raportul, pentru a vedea cum se fabrică așa-numitele „dovezi” pentru această „concluzie” surprinzătoare – deși sunt sigur că vă puteți imagina majoritatea trucurilor lor dinainte de a deschide linkul. În primul rând, aceștia abuzează de niște modele flagrant părtinitoare pentru a „estima” (a se citi: cosmetiza) costurile viitoare ale sistemului energetic, care, după cum recunosc fățiș, „se vor schimba cu timpul datorită inovației, concurenței, politicilor publice, preocupărilor legate de schimbările climatice și alți factori.”

 Apoi, după ce s-au uitat în globul lor magic de cristal și au văzut tot ce vor să vadă în ceea ce privește costurile viitoare, ei folosesc „metode probabilistice” pentru a „vedea căile energetice prin prisma pariurilor pe tehnologii”. Nu glumesc, acest studiu „întemeiat empiric” și total „științific” ne spune, de fapt, că, dacă pariem, ar trebui să ne punem toate jetoanele pe verde… energie „verde”, adică. Continuați, citiți-l pentru voi. 

Dar iată problema: aceste tipuri de studii „științifice” sunt credibile doar pentru cei mai creduli Joe Pachețele de Mușchi și Jane Mami de Fotbalist de acolo, genul care primesc știrile lor de la CNN și care cred tot ce le spune Al Gore. Aceste banalități care promit tranziții energetice perfect nedureroase – chiar și atunci când sunt îmbrăcate în limbajul empirismului și poartă avizul Universității Oxford – nu sunt deloc credibile pentru nimeni cu minimă experiență tehnică în aceste domenii.

Într-adevăr, studiul de la Oxford și previziunile utopice similare ale tranzițiilor la energia verde se bazează pe un flux de premise insuportabile și o logică greșită. De exemplu, așa cum subliniază Manhattan Contrarian în postarea sa de blog despre „Costul tranziției la energie verde”, cercetătorii de la Oxford preiau tendința de scădere a prețurilor bateriilor litiu-ion (li-ion) din ultimele două decenii și extrapolează apoi aceste cifre, pe baza presupunerii că vor continua să scadă la infinit, fără limită. Așa cum studiul spune chiar în mod explicit, „Știm că nu există dovezi empirice care să susțină calculul costurilor minime [pentru implementarea tehnologiei ecologice] și nu le impunem”.

 Acest lucru este atât de nebunesc, încât este dificil să știi de unde să începi. Mai întâi, să interogăm aici argumentul economic actual, nu?

 Cercetătorii spun ce și-ar dori ei, când arată că prețul actual (anul 2020) al bateriilor li-ion este de aproximativ 100 USD/kWh și „prevăd” că acesta va scădea la aproximativ 20 USD/kWh până în 2050. De fapt, prețul din 2020 pentru astfel de baterii este (conform Laboratorului Național de Energie Regenerabilă) de aproximativ 350 USD/kWh (vezi Figura ES-2), iar aceste prețuri se preconizează că vor scădea la aproximativ 150 USD/kWh până în 2050. Dacă această prognoză este exactă, prețul real pentru 2050 pentru bateriile ionice ar fi în continuare cu 50% mai mari decât prețul „actual” folosit în modelul de studiu Oxford.

 Discrepanța dintre aceste cifre, subliniază Manhattan Contrarian, „pare să se regăsească în principal în elemente ale unei instalații de baterii din lumea reală, altele decât bateria de bază în sine, cum ar fi o clădire pentru a o găzdui, dispozitive pentru a converti curentul alternativ în curent continuu și invers, conexiuni la rețea, «echilibrul planetei» și așa mai departe.” Cu alte cuvinte, autorii studiului nu s-au uitat în niciun fel la costul real al instalării, conectării , utilizării și întreținerii acestor baterii; pur și simplu s-au uitat la costul brut al bateriei în sine și au ignorat restul.

Această metodologie devine și mai problematică atunci când aflați că Energy & Environmental Science a publicat de fapt un studiu în 2018 care estimează costul real al instalării și funcționării unui sistem de stocare a bateriei litiu-ion capabil să gestioneze o rețea de energie din SUA care funcționează cu 80% vânt și solare. Concluzia lor? Ar costa 2,5 trilioane de dolari pentru a pune în funcțiune un astfel de sistem! În mod ciudat, studiul de la Oxford nu ține cont deloc de aceste costuri. Ei vă spun doar că prețul bateriei va scădea la 20 USD/kWh și lăsați-o așa.

Și care sunt materialele necesare pentru a construi aceste baterii litiu-ion și panouri solare și mori de vânt și alte componente de energie verde? În cazul în care aveați impresia că componentele acestor tehnologii s-au materializat magic din praful de zână într-un mod ecologic și apoi au dispărut înapoi în eter după ce aceste instalații s-au stricat, iată o verificare a realității de 72 de minute de la Simon Michaux, profesor asociat de geometalurgie la Geological Survey of Finland, în care susține că:

Cantitatea de metal necesară pentru a face o singură generație de unități tehnologice regenerabile pentru a înlocui combustibilii fosili este mult mai mare decât se credea inițial. Producția minieră actuală a acestor metale nu este nici măcar pe aproape de a satisface cererea. Rezervele de minerale raportate în prezent nu sunt, de asemenea, suficiente ca mărime. Cel mai îngrijorător este cuprul – e una dintre problemele semnalate. Explorarea pentru mai multe minerale la volumele necesare va fi dificilă, seminarul de față abordând aceste probleme.

Poate că acesta este motivul pentru care, de fapt, prețurile litiului sunt în creștere chiar acum, prețurile triplandu-se în ultimul an în locuri precum China, fără a scădea vertiginos, așa cum prezice studiul de la Oxford.

 Dar mitul energiei verzi ridică probleme mult mai mari decât simpla impracticabilitate economică.

Nu este doar faptul că, în contradicție directă cu mizeria făcută de cercetătorii de la Oxford și oamenii lor, o astfel de tranziție nu ne va economisi trilioane de dolari, ci de fapt ne va costa trilioane de dolari.

 Și nu este doar că – așa cum află acum țară după țară după țară – tranziția la producția de energie verde îi va împinge și mai mult pe oameni în sărăcie, în timp ce se vor lupta să-și plătească facturile tot mai mari la energie.

 Nici măcar nu înseamnă doar că tranziția la energie verde pune deja o presiune asupra rețelelor electrice care se luptă să țină pasul cu cererea de energie electrică.

Ci vorbesc despre faptul că aceste sisteme energetice „verzi” nu sunt deloc verzi. De fapt, implementarea pe scară largă a acestor tehnologii de energie regenerabilă dăunează în mod activ mediului.

Luați acele baterii litiu-ion pe care le-am examinat mai devreme. Litiul pentru aceste baterii provine dintr-un proces minier care face ravagii nespuse în habitatele din întreaga lume. În Chile, de exemplu, 65% din apa din regiunea din jurul salinei Salar de Atacama este consumată de minerii de litiu, care necesită 500.000 de galoane de apă pentru fiecare tonă de litiu produsă. Și în Tibet, o scurgere de substanțe chimice toxice dintr-o mină de litiu a provocat o moarte în masă a peștilor și a animalelor într-un sat din apropiere, stârnind proteste în masă.

Și asta fără a mai spune nimic despre multitudinea de materiale toxice găsite în panourile solare care se scurg în mediul înconjurător și vor trebui în cele din urmă să fie eliminate. Sau despre faptul, de mult cunoscut, că turbinele eoliene „pun o taxă asupra păsărilor”, contribuind la sute de mii de morți aviare în fiecare an numai în SUA. Sau despre de multe ori neglijata distrugere a mediului, care va veni din scoaterea din uz a milioanelor de acri de pământ ce vor fi necesare pentru a ne conduce spre parcul solar și eolian din viziunea din ce în ce mai distopică a Oxfordienilor.

Începeți să înțelegeți imaginea?

 Da, există mult mai multe lucruri care ar putea (și ar trebui!) să fie scrise despre mitul energiei verzi, dar să ne rezumăm la o scurtă propoziție pentru acele sărmane suflete din zilele noastre care suferă de atenție de durată scurtă: așa-numita energie „verde” nu este despre salvarea planetei. Ci este despre controlul planetei.

Încotro ne îndreptăm

Dacă sunteți în acest loc și citiți aceste cuvinte, atunci poate că știți deja unde ne duce mitul energiei verzi. Știți despre Marea Resetare și Agenda 2030 și despre impulsul pentru o tehnocrație globală.

Probabil chiar știți exact cum vor convinge publicul să accepte această nebunie. Știți despre propaganda „verde” și escrocheria „dezvoltarii durabile” și știți că escrocheria climatică va fi piatra de temelie pentru taxa globală pe carbon, care va fi coloana vertebrală a guvernului global de facto.

Poate că vă puneți speranța în rezistența la această agendă de aservire ecologică care apare în întreaga lume. Poate că vă mângâiați văzând fermierii olandezi și fermierii din Sri Lanka și fermierii argentinieni și fermierii irlandezi și prietenii lor fermieri de pe tot globul, revoltându-se. Poate că vă faceți curaj știind că, de vreme ce atât de multe mijloace de trai în întreaga lume sunt amenințate de această agendă bolnavă și anti-umană, agenda va fi deraiată. Și poate că vă este milă de masele adormite care, în sfârșit, încep să se ridice în semn de protest pe străzile din Praga și Leipzig și Londra .

Masele adormite se trezesc!

Și eu cred că aceste mișcări sunt, în general, o evoluție pozitivă…

… dar nu sunt suficiente în sine. Pentru ce protestează fermierii, până la urmă? Pentru dreptul de a arunca glifosat și alte substanțe chimice toxice pe culturile lor de organisme modificate genetic? Și ce speră să realizeze mai exact protestatarii împotriva evoluției prețului energiei? Cer ei doar ca guvernul să intervină cu mai multe subvenții și mai mult control al prețurilor pentru a ușura povara economică a tranziției la energie verde atât de necesară?

Nu; cel puțin până când nu vom începe să înfruntăm acest mit de la rădăcini, vom continua să ne aruncăm cu capul înainte în coșmarul distopic al Marilor Resetatori și al oamenilor lor.

Da, avem nevoie de un sistem energetic alternativ pentru a alimenta economia umanității libere. Trebuie să abandonăm sistemul care ne conectează mijloacele economice de existență la capriciile cartelului petrolului și ne pune la cheremul cartelului energetic sancționat de guvern. Avem nevoie de un sistem descentralizat care să profite de fiecare dezvoltare tehnologică pentru a ne crea și stoca propria energie, astfel încât să putem ieși cu adevărat din rețea.

Dar nu asta ni se vinde în numele farsei energiei verzi. Împingatorii coșmarului Agendei 2030 nu vor să fim independenți și liberi; ei vor să fim și mai strâns controlați și supravegheați decât înainte.

Energia verde este o înșelătorie. Nu are nimic de-a face cu salvarea planetei. Are totul de-a face cu limitarea artificială a accesului nostru la putere și, prin urmare, cu scopul ca populația să fie mai dependentă ca niciodată de oligarhi și de sistemele lor de control. Trebuie să respingem această bombă și toate prostiile pseudoștiințifice care sunt folosite pentru a o arunca asupra publicului.

Împrăștiați vestea. Așa veți putea cu adevărat salva planeta.

Articol de James Corbett, în traducerea Reacționarii.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost