Vaccinarea anti-covid ar putea să devină sezonieră, așa cum este și pentru gripă, a declarat, duminică, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a anunțat și că urmează să se vaccineze cu a patra doză.
Prezent, duminică, la Romexpo, ministrul Rafila a reamintit că România urmează să primească, până la sfârșitul lunii noiembrie, noi doze de vaccin anti-covid, în plus față de milioanele de doze pe care le-a revândut sau distrus, din cauza termenului de valabilitate expirat.
„Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a precizat ministrul Sănătății, alexandru Rafila, conform Agerpres.
Ministrul Sănătății a precizat că nu este exclus ca imunizarea anti-covid să devină sezonieră.
„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru covid, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat Rafila.

- Europarlamentarii solicită un buget mai mare pentru Politica Agricolă Comună, care să rămână independent de fondurile de coeziune - 8 iulie 2025
- Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania și Lituania, suspendând temporar regulile Schengen - 8 iulie 2025
- Psihologul Mihai Copăceanu, avertisment puternic: Toți artiștii internaționali invitați la festivalul de la Costinești promovează DROGURILE în melodiile lor - 8 iulie 2025
Vaccinarea anti-covid ar putea să devină sezonieră? Si cu mortii din cauza vaccinului cum ramane? Deci trebuie sa moara mai multi.