Medicul Ștefan Oprea, mesaj de la Alba Iulia, de Ziua Națională a României: Să trecem peste patriotismul de ocazie și să arătăm dragostea de patrie în fiecare zi, în tot ceea ce facem!

Medicul Ștefan Oprea, prezent, joi, la Alba Iulia, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, în care a spus că avem motive să credem în România și a  subliniat că dragostea de patrie trebuie manifestată în fiecare zi.

Redăm integral mesajul transmis, joi, pe Facebook, de medicul Ștefan Oprea.

„La mulți ani România! La mulți ani, români!

Să facem din “România, te iubesc!” mai mult decât o simplă sintagma!

Chiar avem motive să credem în România și să o iubim!

Să trecem peste patriotismul de ocazie, peste mesajele fără conținut de 1 decembrie sau alte momente “de bifat” și să arătăm dragostea de patrie în fiecare zi, în tot ceea ce facem!

Mulți mă întreabă de ce iubesc România când avem atât de multe motive de nemulțumire! De acord, avem. Dar, eu personal, simt dragostea de țară ca dragostea pentru propriul copil. Îi vezi imperfecțiunile, defectele, dar nu il abandonezi, faci totul să îi fie cât mai bine!

La finalul celor 6 ani de facultate am fost singurul din grupa mea care a rămas în țară, toți colegii (și cei mai buni prieteni ai mei) au preferat să plece. A fost tentant să plec, dar am preferat să rămân! Nu regret nimic! Nu am rămas să mă complac, am rămas să contribui pentru a fi mai bine, atât mie, cât și celorlalți și, în special, generațiilor de vor urma!

Dacă trecutul, reprezentat de personalități ca Avram Iancu, Cuza, Palade, Paulescu, Poenaru, Coandă, Vlaicu, Iorga, Eminescu și lista poate continua pe pagini întregi, nu vă convinge, deși ar trebui, minunații tineri ai României ar trebui să o facă. Avem viitor pe toate planurile!

Ne trebuie voință, încredere în propriile forțe, să cerem și să impunem respect și, nu în ultimul rând, dragoste de țară!

Totul pentru România!”

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost