Novak Djokovic nu va participa la turneul de la Indian Wells pentru că SUA încă cer ca orice vizitator să fie vaccinat anti COVID

Ne amintim cu toții de toate restricțiile și regulile impuse de autorități cetățenilor pe perioada pandemiei de gripă chinezească. Absolut toate au fost inutile, chestie admisă acum inclusiv de către „specialiștii” care sfătuiau autoritățile. Izolarea în case, purtarea măștilor, vaccinarea obligatorie, certificatele verzi de vaccinare, limitarea deplasărilor, închiderea școlilor și a micilor afaceri etc. au fost măsuri arbitrare și abuzive care au făcut mai mult rău decât bine.

De ceva vreme până și cei mai acerbi susținători a acestor măsuri aberante au realizat că au fost inutile și le-au anulat. Nu cred că mai există vreo țară, în afara SUA, care să interzică accesul persoanelor nevaccinare împotriva gripei chinezești. Canada, Noua Zeelandă, Australia etc, țări care o luaseră razna rău de tot, au renunțat la toate restricțiile

Dar iată că administrația de la Washington face excepție. Deși granița cu Mexicul e larg deschisă, deși sute de mii de imigranți intră ilegal și fără nici o problemă în SUA, o persoană care vrea să intre legal nu o poate face dacă nu prezintă dovada vaccinării împotriva gripei chinezești. Asta deși e un fapt știut și acceptat de absolut toată lumea că nici unul dintre vaccinurile împotriva gripei chinezești nu previne îmbolnăvirea sau răspândirea virusului. Degeaba ești sănătos, degeaba ai test negativ, fără dovada de vaccinare nu poți intra în SUA în mod legal, ca vizitator.

În același timp, cetățenii și rezidenții legali ai SUA pot intra în țară nevaccinați și fără nici un fel de test negativ.

Cred că e clar pentru toată lumea că asta dovedește că cerințele impuse vizitatorilor nu au nici un fel de logică. Logic ar fi fost ca administrația lui Joe Biden, președintel senil al SUA, să fi renunțat demult la aceste cerințe. Nu a făcut-o deocamdată.

Asta înseamnă că Novak Djokovic, numărul 1 mondial la tenis, nu poate intra în SUA pentru a participa la turneul de la Indian Wells pentru că nu este vaccinat împotriva gripei chinezești. Nu contează că a avut gripa chinezească și că are imunitate naturală, imunitate care este cel puțin la fel de eficientă ca și cea obținută în urma vaccinării, lucru recunoscut inclusiv de „specialiștii” susținători fanatici ai vaccinării.

Dovadă supremă a prostiei care s-a instalat la Casa Albă.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Novak Djokovic nu va participa la turneul de la Indian Wells pentru că SUA încă cer ca orice vizitator să fie vaccinat anti COVID”

  1. Asemenea masuri le iau doar tarile care nu respecta drepturile si libertatilor cetatenilor,tarile care nu au un regim democratic.

Comentariile sunt închise.