Claudiu Târziu, la lansarea Programului de guvernare AUR: „Este un punct de cotitură de la deconstrucția din ultimii 33 de ani, la reconstrucția României pentru următorii zeci de ani!”

Joi, 11 mai 2023, partidul Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat public documentul numit Reconstruim România – Programul de guvernare AUR în 15 puncte, care cuprinde propunerile și soluțiile acestei formațiuni politice pentru buna administrare a țării. În perioada imediat următoare acest document va fi supus dezbaterilor cu specialiști în fiecare domeniu, în toate municipiile reședință de județ.

În continuare, redăm integral discursul lui Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și membru al Senatului României:

„Situația generală a României astăzi nu este doar una dificilă, nu este doar o situație care necesită ceva reparații, pe ici, pe colo, prin locurile esențiale. Este un moment de cotitură al istoriei noastre naționale.

Astăzi, cu adevărat, suntem în primejdie, în primejdia extincției noastre ca nație și a dispariției noastre ca stat.

Tot ceea ce face actuala putere este să pregătească terenul în acest sens: să ne distrugă și să ne interzică viitorul.

De aceea, este nevoie astăzi de o schimbare radicală a politicii românești și a destinului nostru național. Această schimbare o poate face numai poporul român, dacă, într-adevăr, simte primejdia care s-a abătut asupra lui. Iar noi putem depune mărturie că o simte. Vedem asta cu fiecare întâlnire pe care o avem cu numeroși concetățeni de diferite profesiuni și categorii sociale, care ne arată prin ce greutăți trec și care reclamă o intervenție rapidă din partea noastră. Ni se spune prea des că nu putem aștepta până în 2024. Va trebui să putem aștepta până în 2024, dacă nu, printr-o minune, vom avea alegeri anticipate. Și această minune nu se întrevede.

Dar schimbarea din 2024 nu o putem face oricum. Trebuie să marcăm acest punct de cotitură de la deconstrucția României din ultimii 33 de ani, la reconstrucția României pentru următorii zeci de ani, astfel încât națiunea noastră să își recâștige demnitatea pierdută, iar statul nostru român să se impună în lume așa cum merită, prin resursele pe care le are la dispoziție.

AUR este singura forță parlamentară de partea românilor! Am arătat aceasta cu asupra de măsură și cu toate riscurile de rigoare, inclusiv în aceste zile în care noi ne batem pentru educația copiilor, pentru a ne putea păstra copiii acasă și în sânul familiei, pentru a ne păstra bogățiile naturale și a le folosi în beneficiul românilor.

AUR este partidul care poate face această mișcare în destinul național, de la deconstrucție la reconstrucție! Nu există viitor fără sănătatea națiunii și fără o bună educație a națiunii.

Românii se tem să se interneze în spitale pentru că ar putea muri cu zile acolo. Românii se tem pentru copiii lor când vine vremea să îi trimită la școală pentru că pot fi spălați pe creier, ideologizați, prost educați, să li se strice bruma de educație pe care au primit-o în cei 7 ani de acasă. În această situație, AUR vine să pună ordine și să creeze cadrul de dezvoltare normală pentru noile generații și, de asemenea, să asigure întreținerea sănătății tuturor.

Întâi despre sănătate. Vă propunem în acest program, care este alcătuit din 15 direcții de acțiune guvernamentală, să oferim prioritate medicinei de prevenție, care a fost cu totul și cu totul lăsată deoparte sau uitată. Noi vrem să schimbăm lucrurile acestea, să oferim medicului de familie un rol extins, astfel încât să soluționeze grabnic cazurile care nu necesită internare, degrevând astfel medicii specialiști, preîntâmpinând supraaglomerarea spitalelor și, nu în ultimul rând, preîntâmpinând agravarea bolii.

De asemenea, vom acorda o atenție specială diagnosticului timpuriu, printr-un program de prevenție pentru bolile la care suntem cei mai expuși noi, românii, care va cuprinde un set de analize și de controale gratuite. Totodată, am prevăzut și decontarea serviciilor stomatologice de la Casa de Asigurări. Din păcate, românii nu prea pot să își îngrijească dantura pentru că este scump și nu pentru că nu există o educație în această privință.

Nu în ultimul rând, pentru a avea o națiune sănătoasă trebuie să mâncăm sănătos. Ne vom îngriji să oferim o alimentație sănătoasă pentru o viață sănătoasă, să oferim condiții pentru sportul de masă și pentru activități recreative, furnizând și sprijinul financiar în acest sens.

La capitolul infrastructură și dotări, ne-am gândit să renovăm sau să construim, acolo unde este cazul, policlinici la 25.000 de locuitori. De asemenea, vom reduce timpul de așteptare pentru urgențe la cel mult 10 minute pentru pacient prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe, dotate cu aparatură performantă, iar fiecare ambulanță să fie dotată cu un medic și un asistent. Astăzi, acestea ajung de multe ori doar cu șoferii sau cu un paramedic, în cele mai fericite cazuri cu câte un asistent. Ceea ce nu este în regulă, pentru că, de multe ori, un personal insuficient calificat nu poate interveni în cazul în care este necesară intervenție rapidă.

De altfel, vom muta unitățile de primiri urgențe din subordonarea DSU, care este controlat de o singură persoană, Raed Arafat, în cea a Ministerului Sănătății, așa cum era până nu de multă vreme, astfel încât să asigurăm intervenția rapidă.

Salarizarea trebuie corelată cu numărul de pacienți, dificultatea cazurilor și rezultatele medicale, pentru că, dacă rămânem doar la numărul de pacienți, este departe de a fi suficient.

Acum despre învățământ. Învățământul trebuie să fie prioritar pentru un stat care veghează la viitorul națiunii. Întâi de toate, este necesar să redăm demnitatea dascălilor: printr-o salarizare adecvată, după performanță. Profesorii, învățătorii, dascălii trebuie să beneficieze de locuințe, dotări și echipamente, și la oraș, și la sat.

Vom reduce sarcinile birocratice care îi împovărează pe dascăli. Aceștia sunt acoperiți de hârtii, care consumă din timpul de pregătire pentru predare. Trebuie să fim interesați de ceea ce face dascălul la catedră, nu de ceea ce face el acasă, când se chinuie printre corecturile la teze sau lucrări de control, scriind și rapoarte către ierarhia lui.

Corelarea sistemului de învățământ cu piața muncii. Asta nu s-a mai întâmplat de 33 de ani încoace. Niciodată nu a existat o gândire sau o strategie pentru corelarea învățământului cu piața muncii.

Vom crea sau extinde licee pedagogice și vocaționale, precum și școli de artă și meserii. Nu trebuie să ne fie rușine de meseriile care nu presupun diplome înalte.

Vom crește numărul de studenți cu 50% în următorii 10 ani, cu predilecție în domeniile în care lipsesc specialiști. Oricât vi s-ar părea că este o inflație de cartoane pe piața de învățământ, să știți că ne aflăm pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la numărul de studenți și de absolvenți de studii superioare. Vom moderniza și construi 500 de școli și licee, astfel încât elevii să învețe într-un singur schimb.

Ne interesează, desigur, și disciplina. Vom reintroduce uniformele școlare. Ca element de distincție este și un motiv de mândrie că ești la o școală bună și, de asemenea, uniforma asigură un comportament adecvat al elevului în societate și la școală.

Vom organiza programe speciale în parteneriat cu asociațiile sportive, culturale, de mediu, de inginerie și știință, în ceea ce se numește „Școala de după Școală”, pentru pregătirea suplimentară a elevilor, după modelul Cluburilor de elevi și al Școlilor populare de artă de odinioară.

De asemenea, vom organiza „Săptămâna Istorică”. Toți elevii și studenții trebuie să găsească resurse de mândrie națională și să conștientizeze că noi avem specificul nostru, unicitatea noastră în lume, pe care să o putem afirma, iar aceasta se face prin întoarcerea la rădăcini, prin cultul eroilor, prin vizitarea monumentelor istorice, prin cunoașterea adevăratei istorii, prin excursii și tabere la siturile arheologice. De altfel, ne propunem să investim masiv în cercetarea istorică, pentru că există foarte multe cetăți dacice descoperite de zeci de ani acoperite cu pământ, necercetate niciodată, din lipsă de fonduri.

Din punctul nostru de vedere, pentru finanțarea învățământului, nu trebuie să mai existe o exclusivitate a criteriului de finanțare după numărul de elevi sau studenți, ci accentul să fie mutat pe performanță, competență profesională și utilitatea economică, socială și culturală a proiectelor de cercetare. Altfel spus, să nu ne mai prefacem că facem cercetare, ci să cercetăm cu adevărat, să oferim lumii românești cunoaștere reală.

Dacă vom face toate acestea în primii 4 ani de guvernare, cred că românii vor avea foarte multe argumente pentru a ne menține la guvernare și a continua; pentru că acesta este doar începutul.”


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost