Aproximativ 20.000 de oameni au participat, duminică seara, la pelerinajul „Calea Sfinților”, procesiune în care racla Sfintei Cuvioase Parascheva este purtată pe străzile din centrul municipiului Iași, anunță Agerpres.
ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PF Nechifor Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au mers în procesiune alături de o sută de slujitori ai sfintelor altare, preoţi, diaconi, călugări şi maici din mănăstirile Moldovei. Acestora li s-au alăturat aproximativ 20.000 de de credincioşi.

În timpul procesiunii au fost trei opriri, prima dintre ele fiind în dreptul Capelei Maternităţii „Cuza Vodă”, a doua în faţa Bisericii „Sfântul Sava”, iar a treia în dreptul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”.
În jurul orei 20.00, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost aşezată din nou în Curtea Mitropolitană din Iași, într-un baldachin special amenajat şi împodobit.
Pelerinii care vin în această perioadă, dedicată Sfintei Parascheva, se vor închina de miercuri, 11 octombrie, şi la moaștele Sfântului Ierarh Andrei Criteanul care vor fi aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori – Creta (Grecia), de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli şi Viannos. Acestea vor fi întâmpinate la Iași începând cu ora 19.00, potrivit Doxologia.ro.
Programul complet al manifestărilor este disponibil aici.

- Prof. dr. Radu Baltasiu: De 33 de ani am avut un stat care i-a servit pe toți, mai puțin pe români. O clasă politică, care se sacrifică pentru popor, nu este populistă, ci naționalistă - 9 decembrie 2023
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei și Orchestra Armatei, concert de colinde și cântece patriotice, la Parlament. Claudiu Târziu: Biserica și Armata, două instituții pe care s-a clădit națiunea română - 8 decembrie 2023
- Transhumanța, inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, alături de „Ritualul Călușului”, „Doină” și „Mărțișor” - 6 decembrie 2023