UPDATE/ Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iași. Aproape 300.000 de pelerini au trecut pe la raclă, peste 35.000 de credincioși au rostit Tatăl nostru. Peste 45.000 de oameni sunt la rând, duminică dimineața

ACTUALIZARE, ORA 09.00

Aproape 300.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaște ale Sf. Cuvioase Parascheva în cadrul pelerinajului de la Iași, până duminică, la ora 07.00. Potrivit estimărilor, la rândul închinătorilor așteaptă 45.000 de credincioși.

Știrea inițială

Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva a adunat la Iași sute de mii de pelerini din țară și din străinătate, la Sfânta Liturghie de sâmbătă, 14 octombrie, fiind prezenți peste 35.000 de credincioși.

Potrivit estimărilor, până sâmbătă, ora 23.00, peste 271.000 de credincioși s-au închinat la racla cu sfintele moaște, în timp ce peste 50.000 de oameni erau la rând, timpul de așteptare fiind de peste 24 de ore.

Slujba a fost oficiată de un sobor format din 26 de ierarhi români și străini. Răspunsurile liturgice au fost oferite în acest an de către Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi, condus de către lect. univ. dr. Consuela Radu-Ţaga. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii s-au închinat la cinstitele moaște ale celor doi sfinți, notează Doxologia.ro.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, sâmbătă, 14 octombrie 2023. Mesajul a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

„Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei; Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”, a transmis Patriarhul Daniel.

După slujba arhierească, Părintele Mitropolit Teofan a invitat şi a premiat pe scenă mai multe persoane, tineri care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură, dar şi vârstnici cu o vieţuire deosebită.

Un moment emoționant a fost când cei peste 35.000 de credincioși prezenți la Sfânta Liturghie au rostit într-un glas Tatăl nostru.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost