Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf din Capitală, va avea loc o paradă militară.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanți ai Armatei României vor participa la pregătirea, organizarea şi desfășurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unități militare, iar militarii aflați în misiune în afara teritoriului național vor desfășura ceremonii militare, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării.
De asemenea, drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Un contingent al Armatei Naţionale a Republicii Moldova va participa la parada militară de la Bucureşti.
La parada militară vor defila, alături de trupele Armatei României, și militari străini din cadrul detașamentelor dislocate în țara noastră, precum și din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României, se precizează în comunicatul transmis de Ministerul Apărării.

- Toți eurodeputații români conservatori și naționaliști au votat PENTRU DEMITEREA Ursulei von der Leyen. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Am acționat unitar pe un subiect crucial - 10 iulie 2025
- Moțiunea împotriva Ursulei von der Leyen a fost RESPINSĂ de Parlamentul European - 10 iulie 2025
- Proclamările locale ale canonizărilor din Arhiepiscopia Bucureștilor vor avea loc în perioada 2025-2026 (comunicat oficial) - 10 iulie 2025