Mesaj PUTERNIC de unitate de la Iași. Slujbă cu sobor de 6 ierarhi de pe ambele maluri ale Prutului, de sărbătoarea Sf. Iosiv cel Milostiv

Vineri, 26 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc un eveniment plin de semnificații, la care a participat un sobor de 6 ierarhi din România și din Basarabia.

Mitropolia Basarabiei a caracterizat acest eveniment ca fiind o punte incoercibilă de comuniune duhovnicească între clericii Bisericii Ortodoxe Române de pe cele două maluri ale Prutului.

„Astăzi, într-o zi plină de semnificații religioase și naționale, Catedrala Mitropolitană din Iași a fost martora unui eveniment deosebit, dedicat Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, fiu al Basarabiei. Sub purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a desfășurat o solemnă Sfântă Liturghie, reprezentând o o punte incoercibilă de comuniune duhovnicească între clericii Bisericii Ortodoxe Române de pe cele două maluri ale Prutului.

Într-un gest de recunoștință, de adâncă apreciere și de dragoste părintească, membrii Sinodului Mitropoliei Basarabiei, format din Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei, PS Antonie, Episcopul de Bălți și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, au fost însoțiți o delegație impresionantă de clerici din Basarabia, recent întorși în sânul Patriarhiei Române, demonstrând unitatea și dragostea frățească în fața moștenirii spirituale, culturale și etnice comune.

Ceremonia a reunit un sobor de ierarhi format din membri a 3 Sinoade Mitropolitane, respective  Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Banatului, oferind credincioșilor prezenți o experiență liturgică și simbolică remarcabilă.

În cadrul Sfintei Liturghii, Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași a încântat sufletele credincioșilor, oferind răspunsurile la strană într-un mod solemn și armonios.

Delegația Mitropoliei Basarabiei, formată preponderent din clericii recent reveniți și reintegrați în cadrul Patriarhiei Române, a fost întâmpinată cu căldură de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, subliniind legăturile duhovnicești inseparabile ale poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Acest gest grăitor nu doar reprezintă o întoarcere „acasă” în sânul Bisericii Mamă, ci și consolidează unitatea în credință și încurajează ceilalți clerici, care nu au curajul și determinarea necesară, de a face acest pas”, se precizează în comunicatul transmis de Mitropolia Basarabiei.

Potrivit sursei citate, evenimentul de astăzi „a reunit și a reîntregit adevărata Biserică Ortodoxă a întregii Moldove prin prezența ierarhilor celor două Sinoade Mitropolitane ale Bisericii Ortodoxe Române, din evlavie și în numele Sfinților ocrotitori ai Moldovei: Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv și Sfânta Cuvioasă Parascheva.”

„Prin comuniunea duhovnicească și prin afirmarea identității românești, clericii și credincioșii români de pe ambele maluri ale Prutului au transmis de la Iași un puternic mesaj despre unitatea și solidaritea lor, care nu pot fi zdruncinate de nicio năzuință străină, fiind ocrotiți de Sfinții Moldovei, de opresiunile oricărui veac.

Astfel, această zi de sărbătoare a fost transformată într-un pilon al unității și iubirii frățești dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, menținând vie flacăra credinței și a identității naționale”, se subliniază în comunicatul transmis de Mitropolia Basarabiei.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost