Prințul Șerban Dimitrie Sturdza, în dialog cu Claudiu Târziu, într-un podcast de colecție: Dacă e să mor mâine, vreau să știu că măcar am încercat să-mi fac datoria!

Sunt faptele o formă de mărturisire a credinței, este generozitatea o caracteristică a românilor, se mai poate îndrepta răul făcut în istoria recentă a țării, este posibilă o politică care să ajute lumea românească- sunt doar o parte din întrebările la care au oferit răspuns, într-un podcast de colecție, prințul Șerban Dimitrie Sturdza  și Claudiu Târziu, doi prieteni buni, care acum se regăsesc pe lista AUR cu candidați pentru alegerile europarlamentare din acest an.

„Dacă e să mor mâine, vreau să știu că măcar am încercat să-mi fac datoria. Sunt lucruri esențiale care astăzi sunt puse în pericol: libertăți ale noastre, tradițiile noastre, valori care ne definesc ca popor creștin sunt grav amenințate”, subliniază prințul Șerban Dimitrie Sturdza.

După video, vă oferim transcriptul. Vizionare cu folos!

Claudiu Târziu: Este fapta o formă de mărturisire a credinței?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Am căutat toată viața mea să fiu coerent, în momentul în care afirm ceva, să și trăiesc lucrul pe care îl susțin.

L-am descoperit pe Dumnezeu, m-am apropiat de Dumnezeu la vârsta adolescenței, când aveam în jur de 14-15 ani. Copil fiind, am încercat să-mi dovedesc mie că prin faptele de zi cu zi mă pot apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu și de ceea ce putem învăța în biserică.

Claudiu Târziu: Care erau faptele care simțeai, copil fiind, că te apropie de Dumnezeu?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Era dorința de a face un lucru bun și de a dovedi că mie însumi că pot să fiu mai bun. Totuși, la vârsta respectivă, nu aveam diminensiunea generozității, nu se punea problema să fac acte caritabile atunci. În biserică, am găsit o adevărată familie. Așa au început lucrurile.

Claudiu Târziu: Astăzi, după o experiență în biserică, la o vârstă a deplinei maturități și când ai în spate multe fapte, crezi că faptele sunt mărturisitoare asupra credinței?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Nu numai cred, dar consider că sunt evențiale pentru mântuire. Faptele bune pe care încerc să le fac astăzi le privesc ca o datorie, dar și ca o degajare a dragostei mele. Când batem la ușa cuiva cu un mic cadou de Crăciun sau de Paști, copiii mei au înțeles că omul acela poate să fie foarte sărac,foarte bolnav sau foarte singur (…) Cred că o perioadă importantă din devenirea mea ca și creștin este perioada exilului. Acolo, dorul de acasă, dorul de țară, dorul de familie, dorul de prieteni- toate acestea m-au făcut să mă implic puternic în viața comunității românești din Paris și din Montreal.

Claudiu Târziu: Crezi că în meridian românesc generozitatea este mai degrabă întâmplătoare sau este o constantă a societății noastre?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Generozitatea românului este spontată, este firească. (…) Pentru mine este foarte importantă forța exemplului personal. Până de curând, ca orice creștin, aveam niște discuții cu duhovnicul meu și ani de zile l-am rugat să nu dezvăluie generozitatea mea sau de unde vine un anumit ajutor. Așa cum se spune, să nu știe stânga ce face dreapta. Dar așa, dacă ceilalți nu văd, nu pot lua exemplu de la tine, nu pot să înmulțească binele. Așadar, eu cred că generozitatea românilor este spontană, naturală. Eu cred că binele trebuie să-l faci raportându-te la Dumnezeu, căci aceasta este calea pentru mântuire. Nu sunt convins că cei care fac bine, fără să se raporteze la Dumnezeu se vor mântui.

Claudiu Târziu: Binele pe care îl faci de mână cu Hristos este mult mai puternic! A face bine cuiva este și o formă prin care mulțumim lui Dumnezeu pentru binele pe care îl primim de la El.

Românii sunt un spirit nobil, dar acest spirit nobil a avut odinioară reprezentanți mai vizibili, la nivelul aristocrației. Boierimea română a fost cea care a creat modelul, școli, spitale, orfelinate, cămine de bătrâni, cantine sociale. A ajutat pe cei nevoiași fără să existe un puntaj din străinătate, fără să existe într-un program de guvernare. Remarcăm o diferență majoră între asistența socială și tot ceea ce presupune programe de ajutor pentru cei nevoiași sau pentru cei în dificultate, și filantropia, milostenia, generozitatea, sentimente din care se naște binele care nu este forțat.

Nu crezi că există o diferență între epoci, chiar dacă tot creștini suntem, tot români suntem? Astăzi, cei mai mulți dintre oamenii care au o forță financiară mare ezită sau refuză să ajute. De ce crezi că s-a întâmplat așa?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Pe de o parte, având experiența să trăiesc în țări occidentale libere și bogate, este evident că, cu cât o societate este mai bogată, cu atât ea se îndepărtează mai mult de Dumnezeu. Cu cât România este mai prosperă, cu atât atracțiile către altceva decât a-L sluji pe Dumnezeu devin mai mari. Pe de altă parte, de ce familii bogate de astăzi nu sunt neapărat interesate să facă bine- cred că este o lipsă de transmitere de valori din generație în generație. Personal, mă pot uita în familia mea și lua exemplu de acum 4,5,6 generații. În alte familii, acest lucru nu este posibil. Când vorbim de rădăcinile unei familii din România ne uităm la forța exemplului. Avem exemple de voievozi care se rugau pentru a câștiga luptele, mulțumeau după ce câștigau luptele pentru neamul lor, construiau biserici. După venirea comunismului în România, toată societatea a fost zdruncinată, inclusiv familiile vechi. Acum încă trăiesc un sentiment de a reînnoda un fir rupt la un moment dat.

Din mediul rural au fost luați țărani și trimiși la uzină, s-a închis industria, nu mai sunt muncitori, s-au întors la ei acasă, dar parcă nu mai sunt țărani. (…) Până la sosirea comuniștilor, bunicii mei mergeau, cel puțin de Crăciun și de Paști, la moșiile pe care le aveau și împărțeau cadouri tuturor locuitorilor. Fetele cele mai sărace din fiecare comună, unde bunicii mei aveau moșii, primeau zestre de la bunicii mei pentru ca ele să se poată mărita.

Claudiu Târziu: Aristocrația este acum redusă numeric. Boierimea nu mai are mulți reprezentanți. Mai are ea totuși forța de a impune ca o treaptă superioară a societății, de a impune modelul acesta? Puteți să fiți un exemplu și pentru cei care s-au îmbogățit recent?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Nobilimea română a fost foarte lovită, foarte atacată. Am avut foarte multe rude care au petrecut ani mulți în închisorile comuniste și la Canal. Mulți descendenți din familiile domnitorilor se află în străinătate. Eu am luat calea exilului în 1987, pentru a mă întoarce în țară în 1998. Cei care ne-am întors putem să fim numărați pe degetele de la o mână. Ar fi interesant de văzut ce se mai știe despre noi și despre familiile noastre, care mai este posibilitatea ca poporul român să ne mai aprecieze.

Pe de altă parte, de câte ori am fost întrebat ce înseamnă să faci parte dintr-o dinastie, răspunsul avea legătură cu tot ce am discutat până acum: forța, puterea exemplului personal. Orice familie poate începe să devină o dinastie! Cum adică? Adică să înceapă să fie respectată, din tată în fiu, să se transmită niște valori. Nu contează banii. Persoane care au devenit extrem de bogate în câțiva ani sau în câțiva zeci de ani au cu atât mai mult capacitatea de a crea niște dinastii, dispunând de o puternică forță materială, pot demonstra binele pe care îl fac. Se spune „nimic fără Dumnezeu.”

Claudiu Târziu: Ce înseamnă creștinul Șerban Dimitrie Sturdza? Ai fost tot timpul implicat. Ai fost implicat în lupta exilului anti-comunist din Occident, ai fost implicat în societatea civilă românească prin acte culturale, prin participări civice, ți-ai slujit țara după cum te-a chemat sufletul și pe cale diplomatică. Ai simțit datoria ca de la înălțimea blazonului pe care îl porți și cu forța acestui blazon să vorbești de bine România, să prezinți străinilor valorile țării, pentru a facilita îndeplinirea unor obiective. Din ce motiv ai acest comportament în cetate?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Datorită familiei mele, datorită numelui pe care îl avem, am început să fim invitați din ce în ce mai mult. Am făcut pentru că simțeam nevoia să apăr imaginea României și a poporului român. (…)

Claudiu Târziu: Crezi că lumea românească înțelege sacrificiul pe care l-ai facut, îl poate valorifica prin susținere? Sacrificiul de a cobori în mocirla politicii românești. Această mocirlă i-a ținut departe pe oamenii curați, astfel încât nu exista nicio speranță ca ea să se schimbe. Cu acest fenomen care se numește AUR, s-a creat o breșă a oamenilor curați, buni și dăruiți interesului național și lui Dumnezeu. Tu ne-ai susținut de la început, iar astăzi te găsești pe o listă AUR de candidați la Parlamentul European, în încercarea ca, prin eforturi proprii, să cureți cât mai mult din această mlaștină, să facem din politică ceea ce trebuie să fie: un mediu care ajută viața românească, ajută lumea românească. Crezi că lumea înțelege sau contează că tu ai acest spirit de sacrificiu și ai întrat în luptă?

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: Niciodată nu m-am gândit că blazonul nostru trebuie să fie deasupra societății românești. Nu! Noi, prin educația pe care am primit-o, ca descendenți din aceste familii, avem datoria să iubim toți românii. Asta m-a făcut foarte mult timp să am reținerea de a mă implica.

Am ajuns la vârsta la care nu mai am nimic de dovedit. Era momentul în care puteam să mă relaxez, dar mi-am dat seama că nu pot să nu mă implic.

Dacă e să mor mâine, vreau să știu că măcar am încercat să-mi fac datoria. Sunt lucruri esențiale care astăzi sunt puse în pericol: libertăți ale noastre, tradițiile noastre, tot ceea ce ne definește pe noi ca popor creștin, sunt valori care astăzi sunt grav amenințate.

Eu nu doresc să ajung în ziua în care copiii sau nepoții mei să mă întrebe de ce nu m-am implicat, de ce nu am făcut ceva. E foarte greu să convingi lumea că de fapt nu vrei nimic pentru tine și că nu este vorba decât de sacrificiu.

În funcție de performanțele pe care le voi avea sau nu, în funcție de modul în care vor fi perceput și valorizat sau nu de către partidul AUR, voi putea sau nu tracta și alți nobili din familii românești. Astăzi eu reprezint pentru nobilimea română un experiment. (..) Nu am făcut acest pas cu ușurință, a fost poate decizia cea mai grea din viața mea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost