Simona Halep a revenit în România: Îmi doresc să joc la Olimpiadă. Mă bucur că Gheorghe Hagi a crezut în nevinovăția mea

Simona Halep a revenit, miercuri noaptea, în România şi a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că a primit decizia TAS cu mare bucurie, menționând că speră să participe la Jocurile Olimpice, anunță News.ro.

„Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, aşa cum visam. Aşa a trebuit să fie. Adevărul a ieşit la suprafaţă. În sinea mea, mereu am ştiut că nu am făcut nimic şi că nu am luat nicio substanţă interzisă niciodată şi nici nu am avut această intenţie. Mă bucur că s-a judecat corect. M-am bucurat foarte tare, pentru că am aşteptat foarte mult acest verdict şi îmi doream tare mult să fie aşa. Îmi doresc să merg la Miami, dar sî vedem, Am făcut o pregătire bună, va fi greu să revin, dar o iau pas cu pas. Şi eu îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice. Dar sunt şanse minime, pentru că nu sunt în clasament. Dacă voi reuşi până atunci să joc câteva meciuri, o să am o şansă în plus. Nu am plănuit nimic până acum, totul este o opţiune. O să fac tot ce pot că să joc la Olimpiadă“, a spus Simona Halep.

Întrebată dacă pot urma şi alte procese, Halep a răspuns:

„Eram foarte bucuroasă atunci când am primit decizia şi când am vorbit cu toţi avocaţii mei. Vom discuta pe parcurs acest aspect şi vom face tot ce trebuie. A fost incorect tot ceea ce s-a întâmplat”.

Despre viitoarea echipă, Halep a spus: „În acest moment nu am o echipă, dar am câteva zile la dispoziţie să formez o echipă aşa cum îmi doresc eu, dar nu o să fie uşor. O să o iau pas cu pas şi o să văd cât de bine pot să fac lucrurile. Au fost colaborări foarte bune şi cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren Cahill a fost specială şi alături de care am făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine şi o să aleg”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep a vorbit şi despre Patrick Mouratoglou: „El şi echipa mi-au recomandat aceste suplimente. Sunt convinsă că nu a făcut-o cu rea intenţie, dar a fost o greşeală pe care am plătit-o foarte, foarte scump. A fost doar o greşeală şi atât”.

„Tata mereu a avut încredere în mine, exagerată. Nu o să îl contrazic, dar va fi greu (n.r. – să redevină numărul 1). E un vis îndepărtat să spun că o să ajung numărul 1 mondial. Am fost acolo şi este deosebit să fii acolo. Dar este foarte greu. Mulţi au fost alături de mine şi din nou le mulţumesc foarte mult. Da, Gheorghe Hagi a fost idolul meu ca sportiv şi mă bucur că şi el a crezut în nevinovăţia mea.”

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost