Pactul verde european, revizuirea tratatelor UE, ofițeri Frontex la frontiere interne, propagandă LGBT. Ce nu s-a spus despre manisfestul PPE adoptat la București, care schimbă Uniunea Europeană de mâine

Congresul Partidului Popular European (PPE), reunit la București, a adoptat, miercuri, în unanimitate, manifestul electoral care va decide programul politic pentru alegerile europene și pentru mandatul 2024-2029.

Manifestul, care va sta la baza programului politic al PPE și al Partidului Național Liberal, a fost salutat de președintele PNL, Nicolae Ciucă, care l-a caracterizat ca fiind o victorie pentru țara noastră, prin prisma faptului că documentul „solicită aderarea cât mai curând posibil a României în spațiul Schengen.”

De fapt, aderarea la Schengen a fost singurul punct prevăzut în document, despre care presa din România, cu unele excepții- aici și aici– a vorbit până acum.

Ce au trecut sub tăcere autoritățile române este faptul că acest document va schimba în profunzime Uniunea Europeană de mâine, ceea ce va afecta, implicit, și România. Iată o parte din punctele menționate în manifestul PPE adoptat la București:

Europa vorbește o singură voce în lume

Europa trebuie să fie pregătită să acționeze în politica externă. Manifestul PPE propune renunțarea la principiul unanimității în domeniul sancțiunilor UE împotriva regimurilor totalitare din întreaga lume și la piața unică a apărării. PPE propune înlocuirea Înaltului Reprezentant UE cu un ministru de Externe al UE.

În privința migrației, PPE acuză „refuzul total al extremei drepte de a se angaja constructiv în reducerea migrației”. Manifestul PPE subliniază nevoia de protecție eficientă a frontierelor externe, dar spune că nu se pot exclude controalele la frontierele interne, o măsură pentru realizarea acestor obiective fiind triplarea angajaților Frontex, până la 30.000 de ofițeri. Ofițerii Frontex, împreună cu omologii lor naționali, vor proteja frontierele UE, prevede manifestul PPE.

Uniune de protecție civilă

Documentul PPE propune rezerve strategice de apă, alimente, medicamente și echipamente medicale pentru situații de criză.

Totodată, manifestul PPE nu uită de lupta cu „dezinformarea care vizează manipularea europenilor”.

Green Deal- Pactul verde european

Manifestul PPE nu renunță la ambițiile ecologice. Documentul menționează locuințe eficiente din punct de vedere energetic și sprijin financiar pentru „a ajuta gospodăriile să facă față cerințelor de renovare în următorii ani.”

În manifestul electoral este amintit și obiectivul privind reducerea cu 55% a emisiilor, până în 2050.

Drepturile LGBT

Manifestul PPE subliniază importanța protejării drepturilor homosexualilor în următorii ani.

Totodată, în documentul semnat la București se propune și revizuirea tratatelor de aderare, pentru a se decide ce competențe să aibă UE.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Pactul verde european, revizuirea tratatelor UE, ofițeri Frontex la frontiere interne, propagandă LGBT. Ce nu s-a spus despre manisfestul PPE adoptat la București, care schimbă Uniunea Europeană de mâine”

  1. Trebuie să fii cel puțin tâmpit sa votezi cu felul ăsta de politicieni,un politician prin acțiunile lui ar trebui să crească nivelul de trai al oamenilor,cu ce au îmbunătățit ăștia viața oamenilor de când sant la conducere?

Comentariile sunt închise.