După 34 de ani. Alegerile din „Duminica Orbului”

Luni, 20 mai, se împlinesc 34 de ani de la alegerile din „Duminica Orbului”, primele alegeri organizate după Revoluția din 1989.

Și atunci, ca și în acest an, alegerile au fost comasate. În ziua de 20 mai 1990, erau organizate alegeri prezidențiale și parlamentare, primele după căderea comunismului.

Prezența la vot a fost una impresionantă: peste 14 milioane de votanți din 17 milioane de români cu drept de vot.

Alegerile au fost câștigate de Frontul Salvării Naționale (FSN) și de Ion Iliescu, cu peste 85% din voturi. Aproximativ 12 milioane de români l-au votat pe Ion Iliescu, iar 9 milioane de români au votat cu FSN.

În Piața Universității, protestatarii cereau, încă din aprilie 1990, aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, care prevedea ca niciun fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această prevedere nu a fost aplicată niciodată în România.

Foto: Agerpres

La mai puțin de o lună de la alegerile din 20 mai, urma să aibă loc Mineriada din 13-15 iunie 1990. În prezent, fostul președinte al României, Ion Iliescu, astăzi în vârstă de 94 de ani, a fost pus sub pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

După 34 de ani

Primele alegeri din acest an, comasate de coaliția PSD-PNL, au loc pe 9 iunie, tot în „Duminica Orbului” (Duminica a 6-a după Paști).

Istoria se repetă, rămâne de văzut dacă am învățat ceva din greșelile trecutului.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost