Patriarhul Daniel, semnal important: Românii doresc să păstreze unitatea familiei, constituită din bărbat, femeie şi copii

Patriarhul Daniel a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei românilor de pretutindeni, în care a subliniat că această sărbătoare reprezintă un bun prilej de reafirmare a valorilor naționale, printre care limba română, cultura română și tradițiile creştine ale poporului român.

Totodată, Patriarhul Daniel a dat un semnal important în aceste vremuri dificile, menționând fără echivoc că „românii doresc să păstreze unitatea familiei, constituită din bărbat, femeie şi copii”.

Redăm integral mesajul transmis de Patriarhul Daniel:

„Hristos a înviat!

Prin Legea nr. 101/2015, în ultima duminică a lunii mai, este sărbătorită Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi cu o puternică semnificaţie identitar – naţională şi spirituală şi un bun prilej de reafirmare a valorilor comune care stau la baza unităţii noastre: limba română, cultura română și tradițiile creştine ale poporului român.

Românii plecaţi din ţară din diferite motive, au dus cu ei credinţa străbună în lumea mare, au purtat în suflet biserica de acasă, au trăit spiritualitatea şi credinţa sfântă ortodoxă. De aceea, Biserica Mamă, prin purtarea de grijă a fiilor ei duhovniceşti, a înființat numeroase parohii și eparhii în diaspora, care să vină în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor ortodocşi români. Astfel, pe lângă eparhiile deja organizate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din data de 29 februarie 2024, a aprobat înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu sediul la Londra şi a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei şi Islandei, cu sediul la Dublin.

În toate aceste eparhii din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române activează, în prezent, un total de 1.578 parohii și filii, 74 așezăminte monahale ortodoxe româneşti, deservite de un număr de 1.519 clerici români.

În actualul context al fenomenului migraţiei la nivel global, Biserica Ortodoxă Română dezvoltă şi intensifică misiunea şi responsabilitatea ei pastorală şi socială faţă de românii ortodocşi din afara României, pe care îi consideră fiii săi credincioşi şi parte integrantă a comuniunii ortodoxe româneşti de pretutindeni.

Influenţa binefăcătoare a Bisericii este primită, trăită şi transmisă copiilor mai ales prin intermediul familiilor formate din credincioşi ataşaţi valorilor Ortodoxiei.

Familia este mediul prioritar în care credinţa este asumată, practicată, îndrăgită şi transmisă mai departe urmașilor. Apropierea de Dumnezeu, familiaritatea cu sfinţii, cu luminile credinţei sunt descoperite prin lucrarea păstorilor sufleteşti şi a persoanelor evlavioase, care manifestă credința lor în viaţă cu nobleţe şi dragoste.

De aceea, românii doresc să păstreze unitatea familiei, constituită din bărbat, femeie şi copii, deoarece familia binecuvântată de Dumnezeu reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ în care se exprimă iubirea conjugală, dar şi dragostea părintească, filială şi frăţească. De asemenea, este foarte necesară educarea tinerei generaţii în duhul iubirii de Dumnezeu, de Biserică şi de neam, precum  şi cultivarea virtuţilor esenţiale în sufletele copiilor şi tinerilor, precum: iubirea şi compasiunea, solidaritatea cu oamenii aflaţi în dificultate, prietenia, curajul şi speranţa.

Astfel, de misiunea Bisericii Ortodoxe Române în diaspora se leagă cultivarea năzuinţelor sfinte ale românilor din afara ţării, unitatea familiei, limba română, credinţa creştină şi cultura română în dialog cu marile culturi universale.

Aşadar, Biserica şi familia sunt chemate să nască şi să crească oameni credincioşi, harnici şi darnici, cu dragoste de neam şi patrie.

Felicităm pe ostenitorii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul generos acordat comunităţilor româneşti din diaspora şi pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni. Dorim tuturor românilor de aici şi de pretutindeni, pace şi sănătate, bucurie şi mântuire.

Cu părintească binecuvântare şi frăţească salutare,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost