Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind aprobarea canonizării a 16 sfinți români reprezintă o zi istorică, a transmis, pe Facebook, pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Redăm integral mesajul părintelui Adrian Agachi:
„16 canonizări în ultima ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Unii mărturisitori, alții mucenici, alții cuvioși. Cu toții în bucurie și armonie în Împărăția Cerurilor și rugători pentru sufletele noastre…
Este o zi istorică. O zi în care nu doar bucuria de a ne apropia cu pași repezi de prăznuirea a 250 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou ne înflăcărează sufletește, ci și faptul că acum avem împreună-rugători în ceruri alături de el și mulți dintre ostenitorii care au trăit pe aceste meleaguri și care s-au nevoit urmându-i exemplul.
Îi voi enumera aici, cu bucurie și nădejde în rugăciunile lor pentru sufletele noastre:
- Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
- Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
- Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
- Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
- Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
- Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
- Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
- Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
- Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
- Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
- Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
- Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
- Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
- Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
- Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
- Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august.
Bucurați-vă, sfinților, pururea rugători pentru sufletele noastre!
- Sâmbăta morților. Moșii de toamnă - 1 noiembrie 2024
- SUA a livrat României un avion second hand pentru însămânţarea norilor, la un preț de 5 milioane de dolari. Ambasadorul SUA: Încă un exemplu al parteneriatului strategic - 1 noiembrie 2024
- Claudiu Târziu lansează MANIFESTUL CELOR CARE CRED ÎN ROMÂNIA - 1 noiembrie 2024