Afirmațiile președintelui Volodimir Zelenski privind scenariul unei coaliții de țări învecinate care să doboare rachetele inamice aflate în spațiul aerian ucrainean reprezintă un demers pe cât de direct, pe atât de primejdios, de a forța intrarea țării noastre în acest război, avertizează Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR și lider al delegației partidului în Parlamentul European.
Într-un comunicat primit pe adresa redacției, liderul AUR a menționat că declarațiile făcute de președintele Zelenski sunt foarte grave.
„Cred că aceste declarații nu sunt deloc întâmplătoare. Liderul de la Kiev caută pe toate căile să își atragă cobeligeranți, într-un conflict pe care pare că dorește să îl extindă.
În ce măsură analizarea unei « posibilități tehnice » pentru a utiliza aparate de luptă aparținând forțelor aeriene românești – și nu numai – care să lovească ținte aflate pe teritoriul ucrainean va conduce în termeni reali la dezescaladarea acestui conflict?
Este o întrebare retorică, desigur, pentru că nu trebuie să fii vreun expert militar ca să înțelegi că o asemenea acțiune ar putea avea consecințe dintre cele mai serioase asupra țării noastre și ar determina o deteriorare semnificativă a situației de securitate din regiune.
Tăcerea – proverbială, de altfel – a domnului Iohannis, președintele României, în urma unor declarații de o asemenea gravitate este încă un semn de crasă iresponsabilitate din partea acestuia!”, a conchis Claudiu Târziu.
Reamintim că președintele Volodimir Zelenski a anunțat, duminică, că urmărește să convingă țările vecine din NATO pentru a ajuta la interceptarea rachetelor rusești lansate asupra Ucrainei, după cum a relatat RostOnline.
„Acesta este un alt instrument și vreau să îl încerc, astfel încât țările NATO să poată discuta cu Ucraina despre posibilitatea ca o mică coaliție a țărilor vecine să doboare rachetele inamice (…).
Cred că această decizie este probabil dificilă pentru partenerii noștri, ei se tem întotdeauna de o escaladare excesivă, dar noi luptăm împotriva acestui lucru”, a precizat liderul ucrainean”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Declarația a fost făcută, duminică, după ce piloții ucraineni au început să piloteze avioane F-16 pentru efectuarea unor operațiuni în interiorul țării.

- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025
- Acces restricționat în București pentru mașinile vechi și diesel. Ce prevede proiectul de 15 milioane de euro privind zona cu emisii reduse (LEZ) - 11 iulie 2025
- Sesizarea lui Nicușor Dan privind neconstituționalitatea Legii Vexler susține că opera lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite - 11 iulie 2025
Noi vrem pace și nu război,țară noastră este vai și amar de ia ,dacă mai putem spune ” a noastră”.Asta ne mai lipsește!